Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Parasutatul Stanescu inca n-a aterizat in curtea PSD

Conducerea PSD Braila inca nu a luat o decizie cu privire la posibila candidatura a parasutatului Mircea Stanescu, in numele acestei organizatii. Desi liderii PSD anuntau in urma cu circa doua saptamini ca este o chestiune de zile sa se intilneasca intr-o sedinta cu candidatul dorit de centru, acest lucru nu s-a intimplat, pentru ca Stanescu inca n-a catadicsit sa vina la Braila si sa mimeze macar interesul de a-i cunoaste pe cei care il vor tine in spate, in campania electorala care se apropie. Este evident ca Stanescu nu da doi bani pe organizatia PSD Braila, obligata sa primeasca in calitate de candidat la deputatie pe un ilustru necunoscut, un om fara nici o legatura cu Braila, pe care pesedistii nu l-au cunoscut pina acum si care nu este dispus sa le acorde atit respect, cit sa le dea posibilitatea sa spuna ca s-au intilnit cu el, au discutat si l-au acceptat pentru ca i-a impresionat cu ideile, planurile si viziunea lui.
In acest context, liderii PSD asteapta inca vizita colegului lor in judet, pentru a sta de vorba cu el, pentru "a-i da posibilitatea sa-si expuna intentiile" - desi intentia este mai mult decit clara: un mandat, adica un os de ros, in urmatorii patru ani, indiferent ce judet reprezinta in Parlament - si pentru "a lua o decizie in cunostinta de cauza". Presedintele executiv al PSD Braila, Aurel Simionescu, ne-a declarat ieri ca ultima intilnire programata cu Mircea Stanescu a esuat, ca si celelalte, prin neprezentare, astfel incit inca nu s-a putut lua o hotarire: "Domnul Stanescu n-a fost prezent la intilnire si, in principiu, discutiile pe care le-am facut la partid pe tema candidaturilor au fost cu cei de fata. Noi am inchis ieri seara discutia pe formatul in care astazi (ieri - n.r.), domnul presedinte Bunea Stancu va merge la Bucuresti, la o intilnire a conducerii centrale cu liderii din tara si mandatul pe care il are domnul presedinte este acela de a incerca sa gasim cea mai buna solutie. Noi avem propunerile noastre si vom vedea". Intrebat, concret, daca PSD Braila il vrea pe Mircea Stanescu sau nu, Simionescu a negat. Liderul PSD a lasat clar sa se inteleaga ca ceea ce zic pesedistii braileni conteaza mai putin, comparativ cu opinia celor de la centru.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii