Mergi la conţinutul principal

Paradele colindătorilor, o minunăţie pentru cine a reuşit să le vadă

• ansamblurile folclorice venite din Maramureş, Bucovina şi Oltenia au adus la Brăila costume şi obiceiuri specifice, care le-au amintit, celor ce au avut norocul să se afle pe traseul alaiului, ce înseamnă adevăratele sărbători tradiţionale româneşti • din păcate, modificările de ultim moment aduse traseului prestabilit, dar şi amenajarea mai puţin inspirată a scenei de pe platoul din Piaţa Independenţei au fost aspecte care „au sabotat” acest eveniment organizat de municipalitate

 

Brăilenii care s-au aflat, sâmbătă şi duminică, pe traseul alaiului de colindători organizat de Primărie au fost, în general, încântaţi de dansul căluşilor din Olt, al „urşilor” şi „caprelor” din Bucovina, dar şi de colindele şi jocurile specifice moroşenilor din zona Sighetului Marmaţiei. Bineînţeles, nu au lipsit nici obiceiurile şi tradiţiile practicate încă în zonele de baltă şi de la Dunăre ale judeţului nostru, în mostre oferite de colindători veniţi din Unirea şi de la Lanurile, dar şi de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale „Fănuş Neagu” sau de la Palatul Copiilor.  

Paradele s-au derulat în cele două zile ale sfârşitului de săptămână, iar organizatorii s-au străduit să facă în aşa fel încât colindătorii să fie văzuţi atât de brăilenii care locuiesc în zona de sud a oraşului, în cartierele Viziru sau Radu Negru, cât şi în cea de nord, din Vidin, Brăiliţa, Progresul, Plantelor etc. Totuşi, dacă sâmbătă s-a respectat întocmai traseul anunţat iniţial, adică s-a plecat la ora anunţată (15.00), de la capătul liniei 4 din Viziru, mergându-se pe Şos. Vizirului, până la Bariera Călăraşilor, apoi pe Calea Călăraşilor până în Piaţa Independenţei, dumincă lucrurile nu s-au mai derulat conform planificării. Astfel, nu s-a mai plecat la ora 15.00, din rondoul cartierului Vidin, ci de la 15.30, iar traseul nu a mai inclus şi Str. 1 Decembrie 1918, alaiul de colindători mergând pe Calea Galaţi, apoi pe Bdul. Dorobanţilor – Str. Gral Eremia Grigorescu – Bdul. Cuza – Str. Mihai Eminescu. Astfel, dacă au fost brăileni care i-au aşteptat pe colindători la intersecţia Bdului. Dorobanţilor cu Str. 1 Decembrie 1918, au fost dezamăgiţi, pentru că au aşteptat degeaba. În schimb, pietonii care s-au nimerit pe Str. Gral. Eremia Grigorescu (fosta Gării) atunci când alaiul a trecut pe acolo nu au putut decât să se bucure de frumuseţea costumelor şi a obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă din fiecare zonă a ţării reprezentată de colindători. Ca şi în ziua precedentă, au ieşit în evidenţă băieţii mascaţi în urşi şi capre, veniţi din Bucovina, dar şi moroşenii îmbrăcaţi în portul de iarnă tradiţional, care purtau măşti cât se poate de interesante.

După cum au explicat organizatorii, modificarea de traseu de duminică a fost cauzată de invitaţia de ultim moment primită din partea arhiepiscopului „Dunării de Jos”, Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, care i-a aşteptat pe colindători la Biserica „Sf. Nicolae”, acolo unde erau în toi pregătirile pentru sărbătoarea de pe 6 decembrie. Pentru creştinii  aflaţi în biserică, în jurul orei 17.00, a fost totuşi un moment pe cât de frumos pe atât de emoţionant, atunci când zecile de glasuri tinere au cântat la unison colinde specifice zonelor pe care le reprezentau, primind apoi binecuvântarea IPS Casian Crăciun. De la biserică, grupurile de colindători s-au îndreptat spre platoul din faţa Primăriei, purtând torţe aprinse. Atât sâmbătă cât şi duminică, în Piaţa Independenţei colindătorii au oferit un frumos spectacol, cu cântece şi dansuri tradiţionale specifice perioadei Crăciunului. Din păcate, spectacolul a cam fost „sabotat” de faptul că totul s-a derulat la nivelul platoului, astfel că doar cei care au prins locuri mai în faţă au putut vedea ce se petrece acolo. Lipsa unei scene adecvate a fost înrăutăţită şi de lipsa de înţelegere a spectatorilor din primele rânduri, pe care forţele de ordine nu au reuşit în niciun fel să-i determine să se dea mai în spate, pentru a le lăsa loc suficient de desfăşurare grupurilor de colindători.

Trecând peste aceste aspecte specifice civilizaţiei brăilene, spectacolul a fost unul deosebit, pentru cine a reuşit să-l vadă. Ansamblul Folcloric „Muguraşii”, din Sighetul Marmaţiei, a prezentat mai multe obiceiuri specifice zonei Maramureşului, precum jocul fecioresc, jocul bătrânesc, învârtita moroşenească. Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, din Vatra Dornei, a venit cu jocul căiuţilor, jocul urşilor, jocul caprelor, semănatul, pluguşorul etc. Din judeţul Olt, Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncoveni” a prezentat o suită de dansuri şi inegalabilul căluş oltenesc.

După cum ne-a explicat Ghiţă Nedelcu, directorul Palatului Copiilor Brăila, colindătorii brăileni de la Unirea, Lanurile, Palatul Copiilor şi Şcoala „Fănuş Neagu” au adus în faţa publicului costume populare şi obiceiuri specifice zonei de baltă şi luncii dunărene, dar şi câmpiei brăilene.

Ultimul spectacol găzduit de platoul din Piaţa Independenţei a fost programat pentru această seară. Vor performa de această dată doar grupuri folclorice din judeţul Brăila, care vor prezenta cele mai frumoase colinde, aşa cum se cuvine în seara de Moş Nicolae.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro