Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Pandurii Tudor Vladimirescu a realizat surpriza etapei a 5-a

• Viitorul Ianca şi Viitorul Şuţeşti merg cap la cap cu maximum de puncte • Costel Roşu şi Ionuţ Matei au realizat câte un hat trick

 

În Liga a IV-a la fotbal sunt două formaţii care merg cap la cap în acest început de campionat: Viitorul Ianca şi Viitorul Şuţeşti. Ambele au maximum de puncte, 12 mai precis, şi au marcat câte 14 goluri. În schimb, gruparea fotbalistică din Ianca a primit doar 2 goluri în primele cinci runde şi ocupă fotoliul de lider. Viitorul Ianca, avându-l în teren şi pe antrenorul Cosmin Necoară a câştigat clar, 5-0, în deplasarea de la Dunărea Tichileşti, jucătorul meciului fiind Ionuţ Matei care a marcat trei goluri.

Viitorul Şuţeşti este singura echipă care ţine pasul cu liderul. Formaţia din Şuţeşti  s-a impus 5-1 în partida cu Viitorul Însurăţei şi a bifat a patra victorie, din tot atâtea partide disputate în acest campionat.

Surprinzătoare au fost rezultatele înregistrate la Traian şi la Cazasu.

AFC Urleasca este de nerecunoscut în acest început de campionat, cu toate că are în lot jucători cu experienţa Ligii a III-a precum Gigel Costache, Liviu Boariu, Lupaşcu, Milea sau Pascu, formaţia manageriată de Adrian Spătaru se zbate în anonimat. AFC Urleasca a marcat prin Spătaru în minutul 2, apoi a urmat un “galop de sănătate” al formaţiei Victoria Traian, care s-a impus în final cu 8-2. Iar jucătorul partidei a fost Costel Roşu, autor al unui hat trick.

Pandurii Tudor Vladimirescu a avut, de asemenea, o evoluţie foarte bună la Cazasu: şi-a creat nenumărate ocazii de gol, dar în final nu a obţinut decât un punct. Chiar şi aşa însă, rezultatul poate intra la categoria surprize.

După etapa a 5-a lider se menţine Viitorul Ianca - 12 puncte, golaveraj 14-2, pe locul al doilea se află Viitorul Şuţeşti tot cu maximum de puncte, 12, dar cu un golaveraj inferior 14-6, iar pe al treilea Victoria Traian - 10 puncte.

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 5-a:

AFC Urleasca - Victoria Traian 2-8 (1-4)

Spătaru (min. 2), Văsii (min. 75) / Puia (min. 19, 50), C. Roşu (min. 30, 32, 45 plus 3), Buzatu (min. 70), P. Ioan (min. 83), Baciu (min. 87)

ACSC Cazasu - Pandurii Tudor Vladimirescu 2-2 (1-1)

Techiu (min. 44, 57) / I. Bogdan (min. 41, Mogoş (min. 76)

Dunărea Tichileşti - Viitorul Ianca 0-5 (0-2)

Stroe (min. 40), V. Durbacă (min. 45), I. Matei (min. 52, 65, 71)

Viitorul Şuţeşti - Viitorul Însurăţei 5-1 (3-1)

Custură (min. 18), Ciocan (min. 21, 30), I. Huţu (min. 57), Zărnescu (min. 62) / I. Roşu (min. 10).




Categorie articol: 

Comentarii