Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Panait Istrati - amprenta morala

Daca e adevarat ca Panait Istrati spune in permanenta lumii, intr-o maniera unica si irepetabila, povestea oamenilor de la Dunare, atunci ar fi un mare pacat daca noi am vorbi despre opera sa doar ocazional, pe la evenimente rotunde.Anul 1906 este crucial pentru destinul lui Panait Istrati. In noiembrie, in urma cu un veac, debuta in presa de orientare democratica. Doua saptamini mai tirziu incepe sa hoinareasca prin lume. Cele doua evenimente, privite din perspectiva destinului autorului au o semnificatie fundamentala. Relatia intre vocatia calatoriei si aspiratia scrisului este, in cazul lui Istrati una speciala, unica la un scriitor roman. Incepuse devreme si spornic ucenicia grea la scoala vietii.Ani de umilinta, saracie si de plamada a revoltei. Dar in aceeasi masura si ani de formare, cu intimplari teribile, senzationale care vor forma substanta unor romane exemplare. Totul va fi povestit cindva caci Panait Istrati are o poietica a prozei ce ar trebui sa intereseze mai mult: doar ce e trait merita sa fie povestit. Pleaca impreuna cu un bun prieten la Constanta. Credem ca pregatea marea plecare, aventura sa existentiala. Pindeste momentul marii plecari. Dupa ce publica un foarte bun articol in revista “Romania muncitoare" fuge in Egipt, imbarcat clandestin pe vaportul "Imparatul Traian".Dintr-un aforism al lui Nietzsche aflam ca cel ce vrea sa se cunoasca mai bine nu are decit sa observe care sint evenimentele care i se repeta cu o anumita tenacitate. Vreme de treizeci de ani, adica de-a lungul intregii sale activitati literare, doua evenimente i se intimpla lui Panait Istrati: aventura exterioara, voluptatea calatoriilor, o nestatornicie, un nesatiu de spatiu, in Orient mai intii, in Occident mai apoi si pe de alta parte, aventura interioara, scrisul, marturisirea experientelor sale, unele din ele, experiente limita. Panait Istrati este singurul scriitor roman care, in prima jumatate a secolului XX, retraieste si rescrie mitul lui Ulise, adica mitul "inteleptului inteleptilor", cum il numeste Goethe in convorbirile cu Eckermann. Calatoria este o forma de cunoastere ca sa sugeram un vechi reflex platonician. O harta a calatoriilor sale ar arata ca nu e intrecut, in istoria literaturii romane decit de Vasile Alecsandri. Panait Istrati se lasa ca o corabie rimbaldiana in voia fluviului, se preda demoniei destinului. La sfirsit toata aceasta experienta devine literatura. Are mereu asupra sa busola inimii iar deasupra capului, cerul instelat, cum ar spune filosoful. Calatoria devine reflexul exterior al marilor cautari launtrice. Sedentarismul i se pare sepulcral. Ca orice ins cu radacini de grec, iubea opera, taverna, calatoria, prietenia. Sa manince doua masline pe zi dar la poale de Acropole i se pare mai important decit sa fie ghiftuit acasa. In toate acestea identificam un triumf al omului Eladei. Sufletul romanesc se va revela ceva mai tirziu si mai durabil. Aceste prime citeva notatii mi-au fost prilejuite de doua evenimente editoriale care incheie veacul scurs de la debutul in presa al lui Panait Istrati. Primul eveniment este publicarea integralei publicisticii istratiene, o editie in trei volume, la Editura Humanitas, adunind 1200 pagini. De asemenea, as adauga si aparitia la Editura Academiei Romane, intr-o editie de lux in doua volume a intregii opere epice si memorialistice scrise in limba romana, 2400 pagini. Insumate, cele doua editii ne ofera un Istrati deplin. Pina acum publicistica a avut, din pacate, un statut secundar. Fragmentarismul, antologiile rar publicate au impus-o mai mult ca o anexa a operei. Acum, publicata integral, publicistica da impresia de masivitate, se impune ca un capitol esential al operei istratiene dar si ca o mare opera publicistica, probabil cea mai importanta din primele decenii de dupa Eminescu. In comparatie cu opera epica scrisa in doar 12 ani - un an cosmic, ar spune M. Eliade - , publicistica acopera trei decenii. Disponibilitatea lui Istrati pentru presa era absoluta, permanenta si neconditionata. Mereu a avut ceva de spus presei. De aceea sumarul volumelor este format din evocari, portrete, marturii, pamflete, amintiri literare si politice, raspunsuri la anchete literare, interviuri, polemici. Panait Istrati a trait febril clipa. Singurul mod de a fi care i s-a parut rezonabil era implicarea. A fi nepasator era absurd. Albert Camus, un mare scriitor francez cu care Panait Istrati are mari afinitati, va conceptualiza aceasta idee prin anii patruzeci. Publica oriunde, fara orgolii sau prejudecati, fie in marunta revista "Pamintul" din Calarasi, fie in celebra revista pariziana "Europe", in "Ancheta" braileana si in "L' Humanite", in "Lumea - bazar", o obscura revista din Iasi, dar in acelasi timp si in "Les Nouvelles Litteraires", in "Viata Romaneasca" si in "Romania literara". Citite azi fara prejudecati, comparindu-le cu publicistica scriitorilor romani din generatia lui sau din cele anterioare, articolele lui Istrati se impun prin problematica moderna, prin implicarea in social si evocarea unei lumi careia putini ii vedeau substanta. Pe scurt, este evocata puterea celor fara de putere, cum avea sa spuna la sfirsitul unui secol scurt o alta constiinta, Havel. Nu are variante, nu a lasat decit foarte putine postume. Tot ce a scris a publicat. E aici o sinceritate care a parut unora semn de slabiciune, ceea ce, trebuie sa spunem, e o confuzie si o eroare. Nu a vrut sa fie "un zgirie - hirtie", cum foarte inspirat spune undeva. A vrut "totul sau nimic".Incercarea de sinucidere, facuta cu sperare si disperare, i-a asigurat spectaculos intrarea in literatura.Istrati are oroare de singuratate. Nu se pierde niciodata in hatisurile ei. Pagina alba a jurnalului intim nu-l cheama. Nu e diarist, e doar jurnalist. Ajunsese sa se obisnuiasca pina si cu disperarea. Cind singuratatea si esecul ii dau tircoale, incearca sinuciderea. Nu cunoaste chinurile scrisului. De la primul articol din noiembrie 1906 pina la ultimul articol scris in primavara anului 1935, prefata la o carte de G. Orwell, stilul e acelasi, direct, spontan, fara prea multe acrobatii sintactice. El e mereu sincer, depune marturie numai pentru ce a vazut sau a trait. Singura lui ipostaza e aceea de martor. Evident, unul din cei mai mari ai secolului XX, dominat de inceputul si sfirsitul "ciumelor" politice. Este poate singurul scriitor roman care nu pariaza deloc pe fantezie, pe imaginatie. Ceea ce nu e trait nu poate exista in ordine epica. S-a grabit sa traiasca febril pentru a-si hrani manuscrisele cu sine. Opera se hraneste numai din biografia sa. In mod cert ar fi avut la inima versul lui Ion Barbu: "Sfint timp si hrana siesi, hagi rupea din el". In literatura franceza a avut vocatie de deschizator de drumuri. Dupa el, doar la citiva ani, la finalul anilor treizeci s-a afirmat o mare generatie care a dominat spiritualitatea europeana pina prin anii '70: Camus, Sartre. Malraux si-a publicat capodopere in timpul vietii lui Istrati care l-a citit si admirat. Cine admira la Istrati doar pitorescul, aventura, exoticul, violenta vede putin. Vede mai adinc cine remarca asemanarea de destin, felul unic de a gindi relatia dintre biografie si istorie, dintre iluzie si esec. La temelia destinului lor literar sta exemplar braileanul nostru. Modul implicat de a se situa in istorie este amprenta morala a lui Panait Istrati. Si Hemingway si Saint-Exupery dar si Malraux si Camus au avut, in momente de limita, gindul la sinucidere. Hemingway si Saint-Exupery au incercat, dupa ce cariera era ca si incheiata, iesirea din literatura. Nici Camus nu e strain de asemenea gind. Si au reusit spectaculos, legendar chiar. La Istrati incercarea de sinucidere, facuta cu sperare si disperare, i-a asigurat spectaculos intrarea in literatura. Dintr-un anumit punct de vedere, viata i-a fost un esec. A avut una din cele mai spectaculoase vieti de scriitor. Dar se cuvine sa spunem, o viata care inca nu si-a gasit biograful, nici pe modelul Maurois, model binecunoscut cititorilor romani, nici modelul (de valoare europeana) G. Calinescu. A facut cu sine concurenta starii civile. Eu cred ca Panait Istrati e un scriitor dificil. S-au spus multe banalitati de importanta secundara, fara o viziune asupra literarului. Obosit de fel de fel de "-isme", de fel de fel de experiente si mofturi epice, cititorul cel bun, hartuit de televiziuni si haituit de ziare, se va intoarce, nu umil si infrint ci mindru de opinia sa. Se va intoarce la epicul pur, la proza sanatoasa, la poveste, la iubire si aventura. Adica la ceea ce formeaza substanta prozei lui Panait Istrati.




Categorie articol: 

Comentarii