Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Pai daca nu mai pot fuma la serviciu, atunci de ce sa mai vin la munca?

Deci am 561 de draci. De simbata, cind am auzit ca o companie irlandeza, pe nume Dotcom Directories, a publicat un anunt de angajare in care preciza ca nu accepta fumatori, iar nu stiu ce comisar european a spus ca nu-i vorba despre nici o discriminare, deci de simbata trecuta parca sint turbat. Fumez continuu de atunci. Iote, si acum, cind scriu acest material, trag dintr-o tigara. Observ ca prigoana impotriva saracilor fumatori ca mine se inteteste pe zi ce trece. La inceput, astia care habar n-au ce inseamna tigara de dupa, ne-au izolat la dracu-n praznic, daca vrem sa fumam. Ca in birouri nu se fumeaza, ca pe holuri n-ai voie sa tragi in piept, ca in statiile de autobuz este interzis sa pufai etc. N-am zis nimic, ca n-am vrut sa se lase cu spitalizari inutile. Ne-am obisnuit cu starea asta anormala si ne-am vazut linistiti de tigarile noastre sau ale altora, depinde cum obisnuim sa fumam.Acum vad insa ca astia care nu si-au cumparat in viata lor tigari vor sa ne lase someri, sa ne termine definitiv si irevocabil. Adica cum, daca eu sint bun in meseria mea si dau randament in cimpul muncii, n-am voie sa am serviciu pentru ca trag in piept cit pot de tare? Ma, deci la munca trag in piept pe banii patronului (saru'mina, doamna Monica), dar cind fumez trag in piept pe banii mei, da? Si care-i problema atunci? Uite de asta nu vreau io sa intram in Uniunea Europeana. Tot ce-mi place mie, la ei este interzis. In primul si-n primul rind, n-ai voie sa freci mangalul la serviciu. Apoi, cica n-ai voie sa fumezi in baruri. Iar acum, pac si cu masura asta absolut imbecila: nu te va angaja nimeni daca esti fumator. Si ce-o sa-mi faca? O sa ma puna sa fac analizele la plamini, sa vada daca fumez sau nu? La interviul de angajare o sa-mi puna fiola in gura, sa vada daca am mai mult de 1 la mie nicotina in organism? Si daca o sa fumez pe ascuns, iar ei o sa ma prinda, sa inteleg ca o sa-mi desfaca contractul de munca cu litera "i"? Sau cu litera "t" de la tigara? Orice s-ar intimpla de-acum incolo, eu imi promit ca nu am sa-i las sa ma incalece cum vor ei. Decit sa ma las de fumat, mai bine ma las de munca. Pentru ce sa mai vin la serviciu, daca seful nu ma mai lasa sa trag din tigara? Pai asta era singurul motiv pentru care atitia si-atitia ani am acceptat sa ma trezesc dimineata si sa vin la serviciu. Al doilea motiv a fost si este ca trebuia sa vin la munca macar de doua ori pe luna ca sa-mi pot ridica leafa. Am sa stau sa reconsider aceasta situatie incredibila si am sa vad ce am sa fac. N-am auzit sa fi murit nimeni pentru ca n-a avut un loc de munca. In schimb stiu mii de cazuri de insi care mai aveau un pic si o luau razna din pricina faptului ca nu aveau tigari. Ei, imaginati-va si voi cum este sa fii fumator, culmea, sa ai tigari, dar sa nu ai voie sa pufai! Stiu eu ce este in capul ala patrat al europenilor. Vor sa ne lase fara serviciu pe toti astia care mincam tigari pe piine, sa nu mai avem bani si, implicit, sa nu mai putem sa ne procuram mahorce. Intr-un cuvint, sa ne lasam de fumat. Bai, deci sa fie clar: am sa ma las de fumat cind vreau eu, ma, nu cind imi cere intreprinderea la care ma fac ca lucrez!




Categorie articol: 

Comentarii