Mergi la conţinutul principal

Ovidiu Onosă, desemnat administrator special la Dacia Unirea

• acesta va implementa un proiect sportiv cu obiective superioare de performanţă

 

Veşti foarte bune vin de la echipa de fotbal Dacia Unirea. Noul finanţator al clubului de fotbal vrea să implementeze la Brăila un proiect pe care să-l şi susţină financiar cu ajutorul câtorva prieteni din mediul de afaceri. Proiectul a fost acceptat de membrii fondatori ai ACS Dacia Unirea, precum şi de către  administratorul judiciar Lazăr Mihaela, ştiut fiind faptul că de un an şi jumătate clubul de fotbal se află în insolvenţă.

Iar informaţia a părut şi pe pagina de facebook a Daciei Unirea.

“Marţi, 9 iunie, în cadrul Adunării Generale a membrilor fondatori ACS Dacia Unirea Brăila convocată de administratorul judiciar Lazăr Mihaela, a fost analizată şi supusă la vot propunerea primită din partea d-lui Ovidiu Onosă privind implementarea în perspectiva imediat următoare în cadrul clubului nostru a unui nou proiect sportiv cu obiective superioare de performanţă. În urma votului a fost aprobată această propunere şi, pe cale de consecinţă, Ovidiu Onosă a fost desemnat administrator special, cu atribuţii privind implementarea eficientă a acestui nou proiect”, se specifică în comunicatul Consiliului Director ACS Dacia Unirea Brăila

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro