Mergi la conţinutul principal

Organizaţia "Trebuie" şi-a premiat voluntarii

Organizaţia Trebuie "Brăila" şi-a premiat recent cei mai buni voluntari în cadrul unei festivităţi găzduite de Colegiul Naţional "Ana Aslan". În acest fel, organizatorii au dorit să marcheze Săptămâna Naţională a Voluntarului, care se sărbătoreşte între 9 şi 15 mai, ţinând cont şi de faptul că anul 2011 este Anul European al Voluntariatului. În anul 2010, la Organizaţia "Trebuie" au activat 130 de voluntari, elevi şi profesori din Liceul "Mihail Sebastian", Colegiul "Edmond Nicolau", Colegiul "Ana Aslan", Liceul "P. S. Aurelian", Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Colegiul Economic "Ion Ghica", Liceul "D.P. Perpessicius", Universitatea "Constantin Brâncoveanu". Voluntarii au susţinut programul de terapie, socializare şi integrare a celor 31 de copii şi tineri cu dizabilităţi. Cei mai buni dintre voluntari au fost premiaţi: Ionuţ Eugen Stoian, de la Colegiul "Ana Aslan", Petrea Monica, Manolache Ionela, Artion Nicoleta, Nicolae Ionela, Creţu Ionuţ, Paul Dragoş, Ivanov Cosmin, de la Liceul "Mihail Sebastian". De asemenea, au primit Certificate de Recunoştinţă Maria Coros, preotul Adrian Vanghelie şi Carmen Macovei, pentru susţinerea voluntară a programului de integrare în comunitate a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi severe. La eveniment a participat şi un grup de 7 studenţi şi profesori din SUA, oaspeţi ai Fundaţiei Diaconia. "Am fost impresionată de dăruirea, seriozitatea şi devotamentul de care au dat dovadă voluntarii de la Liceul «Mihail Sebastian». Le doresc succes la examenul de bacalaureat şi aş vrea ca viaţa să le înapoieze de zeci de ori binele făcut", a spus Teodora Ilie, preşedintele Organizaţiei "Trebuie".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro