Mergi la conţinutul principal

Oraşul Ianca găzduieşte astăzi un eveniment sportiv important - etapa de zonă a Campionatului Naţional de culturism

Printre sportivii care vor concura pentru a obţine biletele pentru etapa finală se numără doi reprezentanţi ai clubului organizator, Sorin Pănescu şi Victor Cotoman, dar şi o delegaţie numeroasă de la clubul Atlas Brăila, condusă de multiplul campion naţional şi medaliatul cu aur de la europene, Vasile Crăciun.
Zona de la Ianca este organizată de clubul CS Dumi Gym, în colaborare cu Primăria Ianca şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness, iar partener media este cotidianul Obiectiv Vocea Brăilei.
"Vrem să demonstrăm că la noi în oraş sunt resurse financiare pentru o astfel de competiţie şi toţi oaspeţii noştri să se simtă bine. De asemenea, sper ca Pănescu şi Cotoman să se califice la faza finală şi apoi să se lupte pentru medalii în concursul juniorilor mici", a declarat Daniel Dumitrescu, preşedintele clubului CS Dumi Gym.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro