Mergi la conţinutul principal

Opt voluntari brăileni vor să le ofere copiilor din centrele de plasament șansa unui viitor mai bun

* patru elevi și patru adulți s-au înscris în proiectul “Ajungem Mari” și vor lucra cu copiii în cadrul unor ședințe de pregătire școlară, ateliere creative și activități socio-recreative * programul își propune să le dea celor mici încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți

 

La Brăila și în alte 24 de județe din țară s-a dat startul unei noi ediții de înscrieri în programul educațional “Ajungem MARI”, program ce susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate.

Opt voluntari brăileni, patru elevi și patru adulți, au dorit să fie parte din acest proiect și să le ofere copiilor șansa unui viitor mai bun! Aceștia vor merge săptămânal în centre de plasament în echipe de câte doi și vor susține, în funcție de pasiunile și cunoștințele lor, prin metode interactive, ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, română, informatică, cunoștințe generale etc.), ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru, fotografie etc.) sau de cultură generală, educație pentru sănătate, educație financiară sau educație civică. Pe lângă cunoștințe, voluntarii le vor oferi copiilor încurajare, experiențe frumoase, oportunități, îi vor ajuta să își descopere pasiunile și să își dezvolte abilități și valori pentru o viață sănătoasă. Pentru că voluntarii devin modele pentru copii.

Modulul de voluntariat durează minim 6 luni, perioadă în care merg și lucrează cu copiii din centre 3 ore pe săptămână. Beneficii sunt o mulțime: de la îmbrățișările și bucuria copiilor până la dezvoltarea propriilor abilități.
Înscrieri în proiectul “Ajungem mari” se mai fac până pe data de 21 ianuarie, la adresa https://goo.gl/jAgKxs. Mai multe detalii și pașii de înscriere găsiți pe site-ul: http://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/.

Voluntarii “Ajungem MARI” sunt în general liceeni, studenți sau oameni MARI, de la 16 ani în sus, comunicativi, implicați și dornici să îi ajute într-adevăr pe copii. Nu este necesară experiența anterioră de predare! Înainte de a participa la activități, voluntarii merg la traininguri la care învață tot ce trebuie să știe pentru interacțiunea cu copiii. Pe parcursul modulelor, voluntarii primesc sfaturi de la consilieri educaționali și alți voluntari cu experiență.

Programul educațional “Ajungem MARI” a luat naștere la inițiativa Asociației Lindenfeld, organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății. Prin proiecte de voluntariat și orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, programul își propune să le dea copiilor încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți.

Proiectul a demarat în București în vara lui 2014 și în scurt timp s-a extins în țară. Momentan, peste 1300 de voluntari ajută săptămânal 2000 de copii să AJUNGĂ MARI.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro