Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Omul cu mături

Drumul Naţional 2B Brăila-Buzău, într-o zi de sfârşit de august, însorită şi aproape caniculară. Maşinile gonesc pe asfaltul peticit şi denivelat, forţate de şoferii grăbiţi, chemaţi de treburi urgente sau doar de mania vitezei. În toată această grabă, apar din când în când căruţe încărcate cu baloţi de lucernă. Merg exasperant de încet, obturează vizibilitatea şi, bineînţeles, îi încurcă pe şoferi. Maşinile frânează, şoferii înjură printre dinţi, căruţaşii nu dau doi bani, cocoţaţi pe maldărul lor de lucernă. Caii nu se grăbesc. O secvenţă banală din traficul nostru de fiecare zi! Cu toate astea, căruţa lui ne-a atras atenţia: poate pentru că avea coviltir ca-n filmele western şi un câine legat cu sfoară, care se chinuia, gâfâind cu limba scoasă, să ţină pasul cu caii. Am depăşit, dar am văzut în oglinda retrovizoare că a tras pe dreapta, ieşind de pe şosea, lângă un canal de irigaţii. Ne-am întors, pentru a-l cunoaşte pe căruţaşul pe care ni-l închipuiam decupat din romanele lui Sadoveanu, când drumeţii se opreau pe la răscruci de drumuri, scoteau ceaunul de sub coviltir şi poposeau până isprăveau de mâncat mămăliga cât roata carului. Jurnalistic vorbind, am avut noroc: am dat peste un personaj pe cale de dispariţie, dintr-o breaslă deja uitată - vânzătorul ambulant de mături. Mături din nuiele de mesteacăn, bune de făcut curăţenie în ogrăzile ţărăneşti, dar folosite încă şi pe trotuarele Brăilei de firmele noastre de salubritate. Omul nu venea, însă, să vândă la oraş. Ţinta lui erau satele din Baltă - Măraşu, Ţăcău - fiindcă pe lângă mături mai avea în coviltir şi rame de barcă făcute de mâna lui. "Noi facem meseria asta din tată-n fiu. Mături facem, da' şi linguri facem, coşuri facem. Împletim din nuiele şi cioplim în lemn, asta facem", ne-a dumirit Ion Banu, originar din comuna Pârscov, judeţul Buzău. Vorbea la plural, spunând "facem", dar de fapt am aflat că el e singurul din familie care mai face ce a învăţat de la tatăl şi bunicul său. Băiatul lui a plecat în Belgia, să caute o viaţă mai bună şi n-a mai vrut să ştie de meseria părintească. A lăsat în urmă un copil, pe care i-l creşte Ion Banu. S-ar putea spune aşadar că este tată pentru a doua oară, la cei 68 de ani ai săi. Îl mai ajută şi nevasta, şi cu nepotul, şi cu nuielele de mesteacăn pentru mături. "Mergem să le adunăm din pădurea de la noi, de la Pârscov. Pădurarii ne lasă, că nu facem stricăciuni, tăiem doar cu foarfeca, cât ne trebuie", ne-a spus nea Ion, cu glas oarecum încurcat, fiindcă încă nu se dumirise ce vrem de la el şi de ce-i facem poze. Nevastă-sa a coborât din căruţă, a deshămat caii şi i-a dus niţel mai încolo, să pască iarbă proaspătă. Nepotul s-a dus să se scalde în canalul de irigaţii, iar bătrânul a dat jos câteva mănunchiuri de nuiele şi câţiva pari de lemn. S-a aşezat pe nişte cârpe, la umbra coviltirului şi a început să cioplească parii.
00maturi1Când a auzit că nu suntem de la poliţie şi că nu-i cerem nicio socoteală, s-a liniştit. "Mai fac câteva mături, poate le vând pe drum. Cumpără lumea, dar nu ca înainte. Le dau cu 5 lei, dar marfă ca a mea nu mai are nimeni. E marfă a'ntâia. Ia uite dumneata ce facem noi!", ne-a zis nea Ion şi, ridicându-se cu greu în picioare, a scos din căruţă un coş din nuiele decojite şi câteva linguri mari de lemn. Lucrătură frumoasă, mână de meseriaş... "Nu-i aşa că-s bune? ", s-a mândrit el, iar după ce i-am făcut poze ne-a mulţumit frumos şi ne-a urat sănătate. De sănătate se roagă şi pentru el, ca s-o mai poată duce, să aibă grijă de familie. Se plânge că e operat de hernie, are probleme cu prostata şi este lovit la cap. "A intrat o maşină în căruţă, acum vreo cinci ani, pe un drum din Călăraşi. Eram singur şi n-am ştiut de mine, m-am trezit la spital după vreo două zile. Mă operaseră pe creier, şi acum se vede unde mi-a umblat la os. Puteam să mor, dar am avut noroc. M-a ţinut Dumnezeu, să am grijă de nepot şi de femeie", ne-a spus Ion Banu. Îl cheamă "Banu", însă banii nu au tras la el niciodată. A lucrat zeci de ani la un CAP, dar acum zice că nu primeşte decât pensie de boală, de 300 lei. În rest, se poate descurca doar cu cărăuşia, dar nu ştie cât o să mai poată merge din judeţ în judeţ, ca să vândă mături şi coşuri de nuiele, cum au făcut moşii şi strămoşii lui.
După ce am terminat de vorbit, s-a întors la ale sale. Cioplea lemne ascuns pe jumătate în umbră, baba lui păştea caii, nepotul se bălăcea în canalul de irigaţii şi timpul parcă le dădea răgaz. Câţiva metri mai încolo, pe şosea, maşinile alergau ca nebunele.




Categorie articol: 

Comentarii