Mergi la conţinutul principal

Omul cu banii de la Primărie iese la pensie de la 1 ianuarie

Schimbare notabilă la nivelul administraţiei brăilene. Stoica Anghelescu, şeful Direcţiei Finanţelor Publice Locale Brăila va ieşi la pensie începând cu prima lună a anului viitor. Anunţul a fost făcut vineri dimineaţă, de către primarul Aurel Simionescu, în cadrul şedinţei extraordinare a CLM Brăila. Mai exact, întrebat de către consilierul municipal PNG Ionel Alexandru, de ce Anghelescu nu a contrasemnat rapoartele proiectelor de hotărâre aflate în dezbaterea plenului, edilul şef a punctat că documentele au fost semnate între-timp de Anghelescu, însă acesta va ieşi oricum la pensie de la 1 ianuarie. "Documentaţia pe care o aveţi dumneavoastră a fost trimisă dinainte. Este semnat în momentul acesta raportul respectiv, însă trebuie contrasemnat şi de doamna Camelia Bălănică (n.r. Directorul adjunct) pentru că domnul Anghelescu şi-a manifestat dorinţa ca după 1 ianuarie să iasă la pensie. Am considerat că cine îi ţine locul este cel care trebuie să analizeze proiectele pentru perioada care urmează", a afirmat Simionescu.
Redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" au încercat să obţină o declaraţie de la directorul Stoica Anghelescu, însă acesta nu a putut fi contactat.
Potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Primăriei Brăila, Anghelescu a ocupat poziţia de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Locale Brăila încă din anul 1991.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro