Mergi la conţinutul principal

Omagiu eroilor brăileni morţi la Revoluţie

Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii a fost celebrată, ieri, 22 decembrie, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în prezenţa câtorva sute de persoane. În marea lor majoritate, însă, cei prezenţi erau membri ai partidelor politice, care aveau de bifat activitatea de depunere a coroanelor de flori la Crucea închinată celor căzuţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Prea puţini brăileni neînregimentaţi politic au venit, din proprie iniţiativă, pentru a-şi prezenta omagiile faţă de morţii revoluţiei.
Ceremonialul militar a început, ca de obicei, la ora 10.00, prin prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi trecerea în revistă a gărzii de onoare. A fost intonat imnul de stat, apoi un sobor de preoţi a ţinut o slujbă religioasă în memoria celor decedaţi, la masa amenajată de familiile acestora.
După un scurt discurs al reprezentantului revoluţionarilor, poetul Gheorghe Lupaşcu, s-a trecut la depunerea de coroane, ceremonialul fiind deschis de asociaţiile de revoluţionari, urmate de partidele politice, în frunte cu USL. Au mai depus coroane şi reprezentanţii PDL, ai PPDD, PRM, precum şi consilierul local independent Simona Drăghincescu. Defilarea gărzii de onoare a încheiat manifestările dedicate Revoluţiei din 1989.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro