Mergi la conţinutul principal

Octogenar prăduit de un minor brăilean

despre faptul că un necunoscut i-a furat din sacoşă mai multe bunuri personale.Totul s-a întâmplat marţi, în jurul orei 19.30, în timp ce bătrânul se deplasa pe Calea Călăraşilor, neştiind ceea ce avea să i se întâmple. Când a observat faptul că a căzut pradă hoţilor, păgubitul a anunţat imediat autorităţile, care au început cercetările pentru prinderea autorului. Poliţiştii de siguranţă publică şi de investigaţii criminale au demarat imediat investigaţiile, astfel că la scurt timp a fost identificat un grup de trei tineri, din care făcea parte şi principalul suspect al furtului, un minor de 13 ani, tot din Brăila. Se pare că acesta a furat din sacoşa vârstnicului produse şi i-a sustras din buzunar suma de 10 lei. Cel în cauză a recunoscut fapta comisă şi le-a indicat poliţiştilor locul în care au fost ascunse bunurile sustrase. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. În prezent, autorul furtului este cercetat în stare de libertate şi i s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro