Mergi la conţinutul principal

Octavian Finaţă şi Ştefan Hendrea arbitrează HC Dunărea Măgura Cisnădie

• meciul contând pentru etapa a 20-a a Ligii Florilor are loc astăzi, de la ora 16.00, în direct la Tvr 1

 

Astăzi, 10 martie, de la ora 16.00, în cadrul etpei a 20-a a Ligii Florilor, HC Dunărea, locul al optulea, va juca în Polivalentă cu Măgura Cisnădie, echipă aflată pe poziţia a patra.

Un meci dificil pentru formaţia pregătită de Florentin Pera însă handbalistele brăilene au demonstrat în Cupa României că sunt în stare să învingă o echipă care încă mai speră la podium. Iar noul căpitan al echipei HC Dunărea, Alina Vătu spune că atât ea cât şI colegele sunt pregătite pentru a obţine un rezultat pozitiv.

“Cu siguranţă, meciul din campionat, de sâmbătă, nu va fi la fel de uşor ca acela din Cupă. Să nu uităm că am suferit o înfrângere destul de grea în tur, dar niciun meci nu seamană cu celălalt. Contează foarte mult să jucăm ca o echipă, iar eu le-am simţit pe fete foarte bine în această săptămână şi suntem cu toţii optimişti. Dacă vom avea o apărare bună şi vom finaliza aşa cum trebuie, fără îndoială, vom avea de câştigat. Noi suntem pregătite şi avem un moral bun, chiar dacă am trecut printr-o înfrângere în ultima partidă. Ne dorim mult victoria, atât pentru noi, cât şi pentru public. Îi aşteptăm pe toţi suporterii să ne susţină în Sala Polivalentă, aşa cum au făcut-o şi până acum”, a declarat Alina Vătu înaintea acestui meci.

Partida dintre HC Dunărea şi Măgura Cisnădie este arbitrată de Octavian Finaţă şi Ştefan Hendrea.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon competiţional.

În tur, pe 1 noiembrie 2017, Măgura Cisnădie a câştigat cu 21-14 partida disputată pe teren propriu cu HC Dunărea. Formaţia brăileană şi-a luat revanşa în Cupa României, în aceeaşi manieră, impunându-se cu 28-23. HC Dunărea a câştigat fără emoţii meciul din Cupă, după ce în minutul 52 a avut un avantaj de zece goluri, 27-17, şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei în care va juca, tot pe teren propriu, cu CSM Bistriţa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro