Mergi la conţinutul principal

Obiectiv Spiritual 2 octombrie: † Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian (Post)

La acea vreme, spun cronicile, un tânăr păgân, Aglaid, s-a îndrăgostit de frumoasa Iustina şi, vrând să o ia de soţie, a cerut ajutorul vrăjitorului Ciprian, pentru că fusese respins de fecioară. Ciprian a trimis de mai multe ori la Iustina diavoli care să aprindă în ea pofta trupească pentru Aglaid. Dar vrăjile lui Ciprian au rămas fără rezultat, căci ea, creştină fiind, le alunga cu rugăciune, post şi semnul sfintei cruci. În urma acestor zadarnice eforturi, vrăjitorul Ciprian a cunoscut rătăcirea în care se afla şi s-a botezat în religia creştină. El a fost hirotonit preot, iar mai târziu episcop al Cartaginei. Sfântul Ciprian a murit ca martir pe data de 2 octombrie 304 d.H., împreună cu Sfânta Iustina.
În municipiul Bucureşti, pe Calea Victoriei, între străzile Stavropoleos şi Lipscani, se află Biserica Sfântul Ciprian - Zlătari. În această biserică se află la loc de cinste moaştele martirului: mâna dreaptă a Sfântului Ciprian. Oamenii îl cinstesc pentru partea luminoasă a vieţii sale: convertirea la creştinism, viaţa închinată slujirii Lui Hristos şi pentru cununa de martir pe care a primit-o în vremea când era episcop. Sfântul Ciprian este cinstit ca fiind cel care înlătura farmecele şi vrăjile. Mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, făcătoare de minuni, se află în partea stângă a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni; orice credincios se poate închina sfintelor moaşte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro