Mergi la conţinutul principal

Obiectiv Spiritual 18 septembrie: Sfântul Eumenie, Episcopul Gortinei (Post)

Sfântul Eumenie a propovăduit Evanghelia Lui Hristos la Roma şi în Tebaida Egiptului. Totodată, a fost tatăl sărmanilor, bogăţia nevoiaşilor, mângâierea întristaţilor, vindecătorul bolnavilor şi făcător de minuni. Astfel, în vreme de mare secetă, a adus, prin rugăciuni neîncetate, ploaie binecuvântată în Tebaida Egiptului. De asemenea, a îmblânzit un şarpe veninos, a scos afară demoni şi a vindecat mulţime de bolnavi care s-au rugat Domnului.
Sfântul Eumenie a trecut la cele veşnice în cetatea Tebaida, însă moaştele sale au ajuns în Grecia, la Raxos, locul său de origine.
Şi astfel, mai întâi fiind lumină pentru sine, Sfântul Eumenie a luminat şi pe altii. Cugetând el la Legea Domnului, mai apoi şi pe alţii i-a învăţat. Întâi a vieţuit cu sfinţenie, apoi i-a sfinţit şi pe altii. Întâi a dobândit ştiinţa sa curată, apoi a curăţit ştiinţele altora. Eumenie era foarte milostiv (numele său, "Eumenie", se tâlcuieşte "milostiv") şi avea viaţa plină de lucruri bune. Era tatăl sărmanilor şi bogăţia săracilor, mângâietor şi preaminunat făcător de minuni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro