Mergi la conţinutul principal

Oaspeţi din patru ţări la Colegiul „Bălcescu”. Proiectul Erasmus+ „Eco-Hiking Europe” a ajuns la final!

• elevi şi profesori din Cehia, Portugalia, Grecia şi Finlanda au participat săptămâna trecută la o mobilitate organizată de echipa liceului brăilean • acţiunea a fost ultima din cadrul proiectului  • pe parcursul celor cinci zile petrecute în România, oaspeţii au explorat Delta Dunării şi Munţii Măcinului, iar în ultima zi a şederii au vizitat prestigiosul liceu brăilean şi au mers într-o excursie cu barca în Insula Mare

 

În ultimii doi ani, Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila a desfăşurat proiectul Erasmus +„Eco-Hiking Europe”, în parteneriat cu alte patru ţări din Uniunea Europeană - Cehia, Portugalia, Grecia şi Finlanda, scopul principal al proiectului fiind acela de a le oferi elevilor oportunitatea de a descoperi natura europeană prin intermediul drumeţiilor. În cadrul proiectului „Eco-Hiking Europe” au fost organizate cinci ateliere internaţionale de învăţare, bazate pe educaţia informală şi non-formală, câte una în fiecare ţară parteneră. Ultima mobilitate a fost găzduită săptămâna trecută de Colegiul „Bălcescu”. Programul elaborat de echipa din România, coordonată  de prof. Luminiţa Mocanu a fost unul încărcat. Pe parcursul celor cinci zile petrecute în ţara noastră, oaspeţii au explorat Delta Dunării şi Munţii Măcinului, iar în ultima zi a şederii au vizitat prestigiosul liceu brăilean şi au mers într-o excursie cu barca în Insula Mare a Brăilei.

Vineri, 27 aprilie, în amfiteatrul Colegiului „Bălcescu” a avut loc festivitatea de închidere a proiectului, eveniment la care au participat elevii şi profesorii din ţările partenere, directorii Iulian Danielescu şi Silvia Petrescu, precum şi elevi şi profesori ai liceului. Invitaţii speciali au fost primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Alexandru Jantea.

Oaspeţii sosiţi la Brăila s-au declarat încântaţi de drumeţiile organizate şi de ospitalitatea românească.

„Proiectul a ajuns la final şi cred că vorbesc în numele tuturor colegilor când spun că a fost un succes şi le mulţumesc tuturor pentru munca depusă, profesorilor şcolii şi elevilor care au făcut acest proiect posibil. Organizarea a fost foarte bună, am simţit că am făcut activităţi diferite în fiecare zi şi totul a fost pregătit în cele mai mici detalii pentru noi. Probabil drumeţia în Munţii Măcinului a fost cea mai frumoasă, dar şi plimbarea cu barca în Deltă a fost grozavă. Cel mai mare câştig al elevilor este că au descoperit locuri unice, parcuri naturale, rezervaţii naturale, zone protejate şi au învăţat foarte multe lucruri despre fauna şi flora acelor zone. La fel de important mi se pare şi contextul social şi faptul că ei au legat prietenii”, ne-a declarat Martin Tamas (Cehia), coordonatorul proiectului.

La fel de impresionaţi au fost şi elevii străini veniţi în România. Pe lângă toate locurile în care au mers în expediţie, ei au fost găzduiţi pentru o noapte de elevi ai Colegiului „Bălcescu”, care le-au pregătit o cină tradiţională românească.

„Mi-a plăcut foarte mult aici. Toţi elevii şi profesorii români sunt foarte prietenoşi şi a fost uşor să vorbesc cu ei şi să mă simt ca acasă. Iar locurile pe care le-am vizitat şi cele în care am făcut drumeţii au fost de-a dreptul superbe. Mi-a plăcut seara petrecută la colega din România, la Raluca. Mi-au pregătit o cină tradiţională şi totul a fost foarte delicios. În urma acestui proiect am învăţat cum să fiu mai responsabilă faţă de natură, am văzut culturi diferite şi mi-am făcut prieteni”, ne-a spus Eva, elevă din Portugalia.

Cu o impresie frumoasă a rămas şi Dimitris, elev din Grecia: „A fost grozav! Nu ştiu din ce motiv nu am avut aşteptări prea mari de la această mobilitate, dar fiecare zi a fost mai frumoasă decât cealaltă. Pot spune că m-am simţit perfect! Mi-a plăcut foarte mult Bucureştiul, oamenii pe care i-am întâlnit, dar şi Delta Dunării şi natura de acolo, pentru că am stat în căsuţe mici de lemn şi ne trezeam dimineaţa şi totul era verde. În urma acestui proiect am descoperit că România şi Grecia au foarte multe în comun şi este foarte uşor să comunici cu oamenii în ciuda barierelor legate de limbă pentru că în final toţi suntem la fel”.

Acelaşi lucru l-au descoperit şi elevii de la „Bălcescu”.

„Eu am fost în Finlanda în septembrie anul trecut şi a fost o experienţă foarte frumoasă. Am avut foarte multe activităţi sportive, proiectul fiind bazat pe drumeţii. Primele zile au fost cu drumeţii în trei locuri diferite. Am fost şi la şcoală la ei şi a fost interesant pentru că sistemul lor de învăţământ este foarte diferit de al nostru. Participând la acest proiect am învăţat că indiferent de naţionalitate, de limba pe care o vorbeşti sau de obiceiurile pe care le ai, poţi să găseşti nişte puncte comune între diferite naţionalităţi, între generaţii diferite chiar, puncte care să te lase să porţi o conversaţie plăcută sau chiar să legi prietenii. Asta mi s-a părut cel mai important pentru că arată că diversitatea e un lucru care ar trebui să îl acceptăm în mod natural şi genul acesta de proiect e foarte important în promovarea diversităţii, a relaţiilor internaţionale şi a schimbului de experienţă. Ne-a educat, am învăţat multe chestii utile şi a fost foarte frumos”, ne-a povestit Raluca Sbîrnea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro