Mergi la conţinutul principal

O victorie cu Cehia ar scoate Romania din criza

Jucatorul dinamovist Florin Bratu a declarat, vineri, la stadionul din Soseaua Stefan cel Mare, ca o victorie a echipei Romaniei in partida cu Cehia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2006, ar scoate din criza formatia antrenata de Victor Piturca.
"Putem sa-i batem. Sintem intr-o perioada de criza, iar o victorie ne-ar ajuta foarte mult, ne-ar scoate din criza. E un meci capital, e singura noastra sansa sa mai reparam ceva", a spus Bratu.
Ioan Andone a condus, vineri dimineata, un antrenament care a durat aproximativ o ora si 45 de minute, la care au participat 14 jucatori. Printre acestia s-au numarat si doi jucatori sirbi aflati in probe.
Atacantul Claudiu Niculescu, mijlocasul Andrei Margaritescu si fundasul Mariko Daouda s-au antrenat separat. La antrenament nu a participat Cornel Dinu.
La stadion a fost prezenta o delegatie din partea clubului Everton, care a inspectat vestiarele si suprafata de joc a arenei, in perspectiva partidei de la Bucuresti, din cadrul primei manse a turului I al Cupei UEFA.
La finalul antrenamentului, o sustinatoare a echipei Dinamo l-a invitat la ziua sa pe atacantul Claudiu Niculescu, care insa a refuzat propunerea.
Cech: Rosicky, Baros sau Koller pot inscrie la Constanta

Portarul Petr Cech a declarat ca reprezentativa Cehiei trebuie neaparat sa inscrie simbata, la Constanta, in meciul cu nationala Romaniei, din grupa I de calificare la CM 2006, spunind ca Tomas Rosicky, Milan Baros sau Jan Koller pot face acest lucru, informeaza cotidianul Dnes.
"Sper sa nu luam gol, asa cum s-a intimplat in ultimele meciuri, cu Finlanda si Suedia. Asta nu inseamna ca nu avem o defensiva buna. Desi nu este titular la Ajax, ma indoiesc ca Lobont nu este in forma. Mutu este liderul echipei, vedeta, acelasi jucator bun. Cind este in zi buna, poate face un meci mare. Lobont, Chivu si Mutu formeaza baza reprezentativei. Ne trebuie victorie, deci trebuie neaparat sa inscriem. Rosicky, Baros sau Koller sint jucatori care o pot face. Am inteles ca terenul este prost, ceea ce dauneaza jocului combinativ, insa trebuie sa fim inteligenti", a precizat portarul legitimat la Chelsea Londra.
Mijlocasul Tomas Rosicky, care acuza probleme medicale, a afirmat ca sigur va juca, chiar si cu infiltratii daca este nevoie. "Ar fi ideal sa cistigam si cu Romania si cu Armenia, pentru a avea toate atuurile inaintea meciului cu Olanda. Meciul cu Romania este foarte important, este o partida cheie pentru noi", a comentat Rosicky.
"SOS! Capitanul la apa", a titrat cotidianul Blesk referindu-se la sansele mici de a juca ale mijlocasului Tomas Galasek, accidentat la genunchiul sting.
Selectionerul Karel Bruckner l-a chemat la prima reprezentativa si pe mijlocasul Tomas Sivok (Sparta Praga), convocat initial la selectionata Under-21, informeaza site-ul oficial al Federatiei Cehe de Fotbal (CMFS).
Cotidianul Sport a notat ca partida de simbata este "ultima incercare disperata a echipei Romaniei de a se califica la CM 2006". "Meciul se va juca la Constanta, pe stadionul Gheorghe Hagi, supranumit «Maradona din Carpati», a carui legenda este la fel de cunoscuta precum cea a contelui Dracula", a scris sursa citata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro