Mergi la conţinutul principal

O sută de discuri pirat, în Oborul din Brăila

Lică C., în vârstă de 50 de ani, din municipiu, a fost identificat de oamenii legii în Oborul din Brăila, chiar când încerca să comercializeze muzică şi filme piratate. Asupra sa au fost găsite peste 100 de discuri optice, care nu aveau marcaje holografice, fapt pentru care bărbatul a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu Ordonanţa nr. 25 din 2006, privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. În decursul aceleiaşi dimineţi, jandarmii brăileni au avertizat alte trei persoane, cu privire la prevederile Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro