Mergi la conţinutul principal

O spargere de milioane!

Au strâns o mică avere, după ce au dat iama într-o locuinţă. Poliţiştii i-au identificat după aproape două luni de la comiterea faptei.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Biroul de Investigaţii Criminale, în urma activităţilor investigative efectuate, au stabilit şi probat faptul că numiţii Nicolae G., de 41 de ani, şi Silviu S., de 30 de ani, din municipiul Brăila, au comis furtul din noaptea de 25/26 iulie 2015. Fapta a fost comisă la un imobil situat pe strada Gheorghe C. Constantinescu. "Aceştia au sustras 5.000 euro, 15.000 lei şi circa 100 g bijuterii din aur. Prejudiciul total este de 47.000 lei şi nu a fost recuperat", a precizat comisar şef Petrof Valeriu, împuternicit şef al Serviciului Cabinet, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
S-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cei doi suspecţi, în stare de libertate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro