Mergi la conţinutul principal

O rază de speranţă pentru staţia de epurare

* primarul Simionescu speră că această mişcare se va dovedi una de bun augur pentru Brăila

După luni întregi în care se părea că pentru proiectul de realizare a staţiei de epurare nu mai este nicio şansă, a apărut din nou o rază de speranţă. Mai precis, în urma discuţiei din 10 august avută la nivel de conducere a firmelor care fac parte din consorţiul turco - german care a câştigat licitaţia, "Sistem Yappi - Passavant", s-a decis ca şefia acestui consorţiu să fie trecută din mâinile turcilor în cele ale germanilor. Aşa cum a explicat în mai multe rânduri primarul Aurel Simionescu, cum turcii au grave probleme financiare iar subcontractorii nu mai au încredere în ei, s-a decis că cel mai bine ar fi ca întregul consorţiu să fie condus în viitor de nemţii de la "Passavant", care prezintă garanţii.

"Eu i-am invitat ca, cel târziu până luni, să vină la Brăila să discutăm, să se apuce de treabă. Eu mă bucur că nemţii au preluat conducerea, sper să fie un lucru pozitiv pentru noi. În ceea ce priveşte prelungirea termenului de realizare a lucrării, noi am cerut acest lucru în iunie când am discutat cu comisia europeană, dar ei au zis atunci că nu cred că asta se va întâmpla, dar să facem totuşi cerere. Eu sper ca trecerea la conducerea consorţiului a nemţilor de la Passavant să cântărească mult în decizia comisarilor europeni. Oricum, trebuie neapărat să ne apucăm de treabă acolo, că până nu le demonstrăm comisarilor că se lucrează, nu o să ia în calcul nimic", a mai adăugat primarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro