Mergi la conţinutul principal

O posibila rupere a digului ar fi fatala pentru 600 de suflete

Daca se sparge digul, vor muri inecati precum sobolanii cei circa 600 de locuitori ai comunei Frecatei, din Insula Mare a Brailei, care este inconjurata de diguri, fiind amplasata ca intr-o oala. Localitatea se afla situata la circa 3 metri sub nivelul Dunarii, si este aparata de apa prin digurile care o inconjoara din toate partile. Oamenii sint constienti ca, in cazul in care apa ar trece de malul de pamint sau l-ar rupe, nu vor avea timp sa se salveze. Ei au incercat sa se asigure ca apa nu va trece peste malurile de pamint si, ajutati de militari, le-au suprainaltat cu circa un metru, folosind saci cu nisip. Satenii ramin la casele lor, sperind ca digurile vor rezista presiunii apei, si au decis sa-si puna la adapost doar animalele, in localitati situate pe celalalt mal al fluviului. In plus, unii dintre ei si-au facut bagajele si, la o adica, daca se da alarma, sint gata de plecare. "E ceva de groaza! Noi, spre exemplu, stam cu bagajele in saci, pe sifoniere, am golit sifonierul, am golit tot, am luat covoare, am luat tot de pe jos, din cauza asta, ne facem griji pentru noi, ce facem, unde ne ducem? Toata lumea spune ca merge la digul de la poala, cum i se zice, dar unde, si noi, si animalele? Ca nu sintem ca in alte parti, unde e o sosea, oamenii incarca in carute si pleaca pe sosea. Noi nu avem posibilitatea asta", ne spunea o sateanca. "Dormim iepureste noaptea, cu grija digului. Avem bagajele facute, mai avem si lucruri pe care nu le-am strins... Am impachetat schimburi, sa le luam, daca se intimpla ceva. Dar nu avem unde ne duce, daca vine apa, unde sa fugim? Si ce se intimpla cu tot ce las in urma, in gospodarie, ca eu am muncit o viata sa agonisesc ceva...", ne declara o alta femei din Frecatei. "Unii dintre noi am mai carat in Dobrogea, au carat si din Marasu, din Tacau. Am dus porci, vaci, oi, tot ce-avem. La unii, au ramas casele goale, pentru ca la noi in casa, aici, in Insula, daca scapa apa, nu mai avem nici o posibilitate sa ne intoarcem. Daca scapa apa pe aici, la nivelul apei care este la dig, la 4-5 metri ne intra in casa. Vine ca taifunul, n-ai cum s-o mai opresti si cum sa te feresti...", ne spunea un satean din Frecatei.
Viceprimarul Stanica Mercan este si el de parere ca daca intr-unul dintre diguri s-ar produce o spartura in dreptul localitatii, apa ar navali cu forta unui uragan si, in citeva minute, din comuna nu s-ar mai zari nici macar acoperisurile caselor. "Nivelul satului, fata de apa este la aproximativ 3 metri, si in caz de apare o spartura in dreptul satului, nu ar mai ramine nimic, ar curata totul. Nu ar mai avea oamenii posibilitatea sa fuga undeva, nu ar avea timp sa o faca.
Singura posibilitate ar fi daca am avea niste pontoane, bacuri, bacuri-dormitoare, ca sa putem sa scapam de pericol".
La Frecatei, digul a fost suprainaltat cu circa 70 de centimetri, prin depunere de pamint, si apoi, de saci cu nisip. Pe unele portiuni, Dunarea a ajuns la buza digului, si numai sacii de nisip impiedica revarsarea apei catre comuna, insa localnicii sint optimisti, pentru ca, de citeva zile, apele au inceput sa scada. Nici autoritatile judetene nu considera ca localnicii sint in pericol, motiv pentru care nu s-a apreciat ca fiind necesara evacuarea satenilor din Frecatei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro