Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

O parte din municipiu rămâne fără apă

Traficul rutier pe Str. G-ral Eremia Grigorescu (fosta Gării) a fost blocat, ieri, în intersecţia cu Bulevardul Independenţei, din cauza unor lucrări de înlocuire a reţelei subterane de apă potabilă. Reprezentanţii Primăriei dădeau asigurări că pe parcursul zilei de astăzi şanţul va fi astupat, iar circulaţia va fi reluată, cu anumite restricţii.
Lucrările sunt executate de angajaţi ai Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila. Aceştia au săpat un şanţ pentru schimbarea ţevilor de apă, care aveau o vechime de zeci de ani şi începuseră să cedeze tot mai des.
CUP "Dunărea" a anunţat că, din cauza acestei lucrări, apa va fi oprită astăzi, joi, 22 mai, în intervalul orar 9.00 - 21.00, pe străzile Unirii, Plevnei, Rahovei, B-dul Independeţei, pe tronsoanele cuprinse între Str. Mihai Eminescu şi Calea Galaţi.

 




Categorie articol: 

Comentarii