Mergi la conţinutul principal

O nouă campanie de sterilizare a câinilor

Asociaţia "Vreau să fiu liber" Brăila organizează, pentru zilele de luni şi marţi, 20, respectiv 21 august, o nouă campanie de sterilizare a câinilor. "Este prima campanie de anul acesta şi sperăm să nu fie şi ultima. Avem în discuţie avansată colaborarea cu cea mai mare asociaţie de protecţie a animalelor din Europa, «Vier Pfoten», cu care încercăm de multă vreme să legăm un proiect mai mare la Brăila. Sper ca în scurt timp să definitivăm acest proiect", ne-a declarat Cosmin Cândea, preşedintele Asociaţiei "Vreau să fiu liber". Acesta a precizat că acţiunea programată la începutul săptămânii viitoare va fi făcută cu ajutorul a doi medici veterinari din Bucureşti, susţinuţi financiar de americanca Nancy Jones, de la Romanian Animal Rescue. "Pentru viitor, facem un apel la toţi brăilenii care pot sponsoriza astfel de evenimente sau la iubitorii de animale care pot dona orice sumă, pentru a mai putea susţine astfel de campanii", ne-a declarat Cosmin Cândea.
Luni şi marţi, sterilizările se vor efectua, ca şi anul trecut, la fosta unitate militară "Caporalul Muşat". Brăilenii pot aduce atât câinii din propriile curţi, cât şi câini fără stăpân, de pe domeniul public. Cei care vor să vină cu câini trebuie să se înscrie pe o listă, apelând numerele de telefon 0728.028.830 şi 0731.698.621. Operaţiile sunt gratuite. Anul trecut, prin astfel de campanii organizate de Asociaţia "Vreau să fiu liber", au beneficiat de sterilizare câteva sute de câini din Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro