Mergi la conţinutul principal

O masa de Revelion acasa, pentru patru persoane, costa 2,4 milioane de lei

Preturile ridicate pe care le practica restaurantele brailene pentru masa de Revelion i-au facut pe multi sa renunte la ideea de a petrece seara de 31 decembrie intr-un local si sa se rezume la o distractie acasa, in familie sau cu prietenii. Cheltuiala este vizibil mai mica, daca tinem cont de faptul ca preturile la restaurant incep de la un milion de lei de persoana, in locurile mai putin pretentioase si pot ajunge chiar si la 3 milioane de lei, iar acasa nu depasesc 600.000 lei. Indiferent unde dintre cele doua locatii alegi sa faci Revelionul, exista avantaje, dar si dezavantaje. Avantajul la restaurant este ca acolo te duci la "gata", esti servit, maninci, te distrezi si pleci, pe cind o petrecere organizata acasa presupune sa faci cumparaturi, sa stai la cozi, sa faci mincare, curatenie in casa, sa te servesti singur si sa faci, din nou, curatenie, dupa terminarea petrecerii. Dezavantajul la restaurant este acela ca platesti meniul de 2,3 sau chiar 4 ori mai scump decit te costa acasa.
Pentru a avea pe masa, in seara de Revelion, un meniu traditional romanesc, o familie cu patru persoane va scoate din buzunar 2,4 milioane de lei. Se poate si mai ieftin decit atit, dar meniul pe care vi-l prezentam noi este unul mai mult decit complet, cu mai multe feluri de mincare, bautura, fructe, dulciuri si chiar lozuri. Aperitivul costa aproximativ 400.000 lei si contine salam, sunca, cremvusti, cascaval, brinza, rosii, ardei gras, masline, oua umplute cu pate si icre. Tot pentru aperitiv veti mai cheltui alti 400.000 lei, ca sa faceti salata boef si racitura. Cum racitura nu poate fi facuta doar pentru 4 portii, cheltuiala noastra a fost mai mare de patru portii, dar din ea veti mai avea si dupa Revelion. Dupa aperitiv urmeaza friptura, pentru care veti face cumparaturi in valoare de 450.000 lei si veti servi carne de porc, cirnaciori, cartofi si castraveti murati. Alti 250.000 lei ii veti folosi pentru a face sarmale, ce nu trebuie sa lipseasca din meniul de Revelion al romanilor. Dupa atita mincare trebuie sa va racoriti cu niste fructe (banane, portocale si kiwi) in valoare de 150.000 lei si sa va indulciti cu un tort si un cozonac, de 250.000 lei. Nu am uitat nici bautura (cognac, vin, suc, apa minerala si sampanie), pentru care veti mai cheltui alti 400.000 lei. Pentru noaptea de Revelion sa cumparati si niste lozuri, de 100.000 lei, ca sa vedeti ce va asteapta in 2006. Noi ne dorim ca toate lozurile dumneavoastra sa fie cistigatoare, sa aveti astfel un an mai bogat, dar sa aveti parte si de sanatate, ca sa va puteti bucura de toate realizarile din Noul An. La Multi Ani, braileni! La Multi Ani, Braila!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro