Mergi la conţinutul principal

O mână de ajutor pentru criza de sânge din spitale

un tânăr antreprenor din Brăila, care deţine un lanţ de magazine cu hrană şi accesorii pentru animale de fermă s-a decis să dea o mână de ajutor pacienţilor  din spitale şi să iniţieze o campanie prin care să-şi convingă clienţii să vină să doneze sânge • ideea sa va deveni realitate, în viitorul apropiat, după cum ne asigură antreprenorul, care are şi o soluţie de rezervă pentru a-i mobiliza pe oameni să treacă pragul Centrului de Transfuzii Sanguine Brăila

 

Bilanţ îngrijorător la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila. Numărul donărilor a scăzut sub pragul de 4.000, în prima jumătate a acestui an. Asta înseamnă că sunt cu peste 240 de recoltări mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 4.098, faţă de 3.853, cât s-au înregistrat în primul semestru din 2019.  În acest context, medicii Centrului de Transfuzii Brăila fac un apel continuu la cetăţeni, să dea o mână de ajutor şi să vină să doneze în mod regulat. “Avem mare nevoie de sânge din toate grupele, absolut din toate, continuu, pentru că sunt mulţi pacienţi în spitale” , a transmis dr. Magdalena Iugulescu, directorul Centrului de Transfuzii Brăila.

Şi cum sângele este singura şansă la viaţă ce nu poate fi cumpărată, prezenţa lui în spitale depinde doar de solidaritatea umană, iar asta a înţeles şi Marius, la doar 26 de ani, un tânăr antreprenor din Brăila, care a trecut, recent, pragul Centrului de Transfuzii Brăila. A auzit despre criza de sânge din spitale şi s-a decis să schimbe ceva. Marius spune că vrea să pună umărul şi să mobilizeze cât mai mulţi oameni să doneze sânge şi cum altfel, dacă nu prin intermediul propriei afaceri.  A pus pe hârtie un plan de campanie prin care, speră el, să crească colecta de sânge de la Centrul de Transfuzii Brăila. Totul, cu ajutorul propriilor angajaţi, dar şi cu ajutorul clienţilor săi. Marius deţine în Brăila şi în Galaţi, un lanţ de magazine cu hrană şi accesorii pentru animalele de fermă şi intenţionează ca, în viitorul apropiat, să aplice mari reduceri pentru clienţii care fac dovada donării de sânge. “Aş vrea să fac o campanie prin care clienţii noştri să beneficieze de o promoţie, dacă vin cu buletinele de donator şi vor primi discount la fiecare cumpărătură”, a susţinut Marius Coadă.  O idee pe care antreprenorul spune că o va testa timp de o lună şi, în funcţie de rezultate, va continua campania, sau o va îmbunătăţi cu alte strategii. Cert este că tânărul  are şi o soluţie de rezervă. “Pe urmă m-am gândit să organizez nişte întâlniri cu antreprenori din zona Brăila-Galaţi, ceea ce obişnuim deja să facem cam la două săptămâni. Următoarea va fi chiar joi,  şi acolo voi prezenta campania şi să vedem cine vrea să ni se alăture”, a mai adăugat Marius. Tânărul, care are în subordine 12 angajaţi, deţine mai multe depozite de furaje şi accesorii pentru animalele de fermă în judeţele Brăila şi Galaţi şi se laudă cu aproximativ 5.000 de clienţi lunar, oameni pe care speră să-i convingă să dea o mână de ajutor pacienţilor din spitale. Este un gest care poate salva vieţi, inclusiv pe a celor care donează, pentru că, spun medicii, donând sânge cu regularitate se reduce pericolul de a suferi un accident vascular cerebral sau un atac de cord. “Ideea mi-a venit după ce am răsfoit nişte reviste despre sănătate, unde scria că e bine să donezi sânge, că se refac celulele. Eu mi-am schimbat stilul de viaţă, am decis să am mai multă grijă de sănătatea mea şi am citit că în felul ăsta pot ajuta şi pe alţii şi chiar am auzit şi despre criza de sânge din spitale.Vrem să susţinem treaba asta pentru că sunt conştient de nevoia de sânge. Aş vrea ca să educăm oarecum oamenii să meargă şi să doneze. Să ştie că nu doar cei săraci pot dona, nu doar cei care au un apropiat pe patul de spital pot dona. Ar trebui să facem asta în mod regulat, plus că ne ajută şi pe noi. Luna trecută am depus documentaţia să devin şi eu donator cu acte în regulă, am 26 de ani şi până acum nu m-am gândit cât de mult înseamnă acest lucru, a mai spus Marius Coadă, iar intenţia lui  este binevenită, spun medicii Centrului de Transfuzii Sanguine Brăila, care apreciază gestul tânărului şi aşteaptă să se concretizeze .”Ar fi un lucru foarte frumos dacă s-ar concretiza ideea domnului Marius. Este o veste foarte bună! O să facem lucruri din care cu toţii am avea de câştigat. Chiar mă bucur să aud asta”, a fost reacţia directorului Centrului de Transfuzie Sanguină Brăila, dr. Magdalena Iugulescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro