Mergi la conţinutul principal

O floare pentru Andreea! Renunţă la buchetul pentru "doamna" şi donează banii unei cauze umanitare!

• Andreea Popescu este o adolescentă din Brăila diagnosticată vara aceasta cu leucemie şi care are nevoie urgentă de ajutorul nostru • colectivul Şcolii Gimnaziale “Fănuş Neagu”, acolo unde învaţă adolescenta, a venit imediat în sprijinul acesteia şi s-au gândit la cea mai frumoasă formă de sprijin • concret, colectivul unităţii de învăţământ le-a propus părinţilor ca în locul florilor aceştia să doneze contravaloarea achiziţionării unui buchet pentru Andreea, iar adolescenta să poată urma astfel tratamentul salvator

 

Au mai rămas trei zile până la începerea noului an şcolar. Cu toţii ne aflăm pe ultima sută de metri cu pregătirile iar pe lista cu lucrurile care nu trebuie să lipsească pentru prima zi de şcoală se numără şi buchetul de flori pentru doamna educatoare, învăţătoare sau dirigintă. Ce spuneţi însă dacă anul acesta ieşim din  tipar? Ce spuneţi dacă banii alocaţi buchetului de flori îi donăm unei cauze umanitare. Vă daţi seama cât de mult bine am putea face cu un gest atât de simplu, de gingaş! Pentru că gingaşă ca o floare este şi Andreea Popescu, o adolescentă de 12 ani care are nevoie de ajutorul nostru. Elevă a Şcolii Gimnaziale “Fănuş Neagu”, problemele pentru Andreea au început în vară, aceasta acuzând dureri de genunchi. După mai multe investigaţii a ajuns la Spitalul Marie Curie din Bucureşti unde boala a evoluat galopant, primind diagnosticul de leucemie acută limfoblastică T (LAL-proT) cu afectarea sistemului nervos central şi limfom leucemizat în zona plămânilor.

Povestea Andreei este una tristă acum, însă noi o putem ajuta ca finalul să fie unul fericit. Şi nu am folosit cuvântul “poveste” întâmplător. Pentru că este prea mică să înţeleagă boala de care suferă şi de ce a trebuit să îşi petreacă vacanţa de vară în spital, mama Andreei a inventat o poveste cum că, unii copii, cei mai curajoşi, la un moment dat se pierd în grădina lui Alice din Ţara Minunilor. Adolescenta a aflat apoi că toate acele sticluţe din care ies perfuzii îi vor micşora, aşa cum a fost şi Alice micşorată, tumora de 11 cm, iar leucemia este, de fapt, un fel de Regina de Cupă, rea şi violentă, pe care doctorii trebuie să o învingă la jocul de crichet. Andreea a înţeles astfel că dacă stă cuminte, cât poate ea de cuminte şi suportă toate durerile care nu înţelege de unde vin, va primi o doctorie minune care o va face să ajungă acasă, lângă păpuşile ei. Doar că ea nu i-a întâlnit încă pe Iepurele de Martie şi pe Pălărierul Nebun şi pentru a ajunge înapoi în copilăria ei trebuie să se rătăcească o vreme în alt loc, într-un spital care se află în Florenţa (Italia), acolo unde Regina de Cupă poate fi învinsă. La acest spital va primi alte sticluţe magice timp de 12 luni care o vor ajuta în bătălia finală cu Regina, iar apoi va urma un transplant. E o bătălie dificilă. O luptă în care are nevoie de tot suportul nostru, mai ales financiar.

 

Şcoala “Fănuş Neagu” a venit cu iniţitiva, noi dăm mai departe provocarea

 

Ideea ca la 9 septembrie buchetele de flori să fie înlocuite cu donaţii pentru Andreea Popescu aparţine colectivului Şcolii Gimnaziale “Fănuş Neagu”, acolo unde adolescenta învaţă. Astfel, luni, când va suna clopoţelul, curtea şcolii se va umple de copii zâmbăreţi, dornici să o ajute pe colega lor.

Cum această iniţiativă nobilă este demnă de toată lauda, cotidianul “Obiectiv” provoacă toţi părinţii, elevii şi profesorii, să urmeze exemplul celor de la Şcoala “Fănuş Neagu”! Ştim că un buchet de flori la început de an şcolar este un gest de apreciere pentru dascălii care au grijă de educaţia copiilor noştri, însă şi mai frumos va fi să ştiţi că banii pe care i-aţi fi oferit pe flori vor face un copil să creadă în poveşti şi în finaluri fericite. Şi mai ştim că prin acest gest vom fi doar personaje episodice în povestea Andreei, dar vom fi personajele de care depinde deznodământul fericit.

 

Donează pe Facebook pentru Andreea

Brăilenii care vor să fie alături de Andreea trebuie să ştie că au la dispoziţie mai multe variante prin care pot ajuta. Una ar fi să facă o donaţie direct prin intermediul Facebook-ului, pe pagina de strângere de fonduri “Alături de Andreea”. De asemenea, mai există un grup de licitaţii pe Facebook numit “Alături de Andreea”, acolo unde brăilenii pot intra pentru a cumpăra diverse obiecte, banii urmând să fie apoi redirecţionaţi pentru cauza adolescentei.

Donaţii se pot face şi direct în conturile părinţilor:

 

LEI - RO26RNCB0746018689640003,

EUR - RO80RNCB0746018689640001, deschise pe numele Popescu Adrian (tatăl)

REVOLUT - GB19REVO00997003313351, deschis pe numele Popescu Manuela (mama).

 

Orice sumă, cât de mică, contează!

Împreună putem scrie un final fericit pentru povestea Andreei!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro