Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

O floare la statuia Poetului naţional

Vineri, 15 iunie, un grup de oameni minunaţi, iubitori de poezie şi de frumos, s-a strâns în Grădina Publică, la statuia Luceafărului poeziei româneşti, la ceas de aducere-aminte. Mulţi dintre ei s-au aplecat cu pioşenie şi au depus o floare, sau au aprins o lumânare la bustul lui Mihai Eminescu, iar împreună am privegheat, peste timp, Poetul nepereche, plecat să strălucească printre aştri la 15 iunie 1889. Au fost momente emoţionante, presărate cu scurte alocuţiuni, cu poezie şi cu dor de Eminescu, oferite, ca de obicei, de cunoscutul eminescolog,  profesorul Gheorghe Calotă, de Cercul Militar Brăila, de Clubul Seniorilor din Învăţământul Brăilean, de reprezentanţi ai “Cultului Eroilor” şi ai redacţiei “Vocea a treia” şi, nu în ultimul rând, de un număr impresionant de iubitori de cultură din cadrul Uniunii  Judeţene a Pensionarilor, care, la rândul lor, au invitat la eveniment şi câţiva bătrâni de la Căminul “Sfinţii Petru şi Pavel” din Brăila.

Nu întâmplător am făcut această enumerare. Ei, bine, cu excepţia câtorva cadre militare, la această manifestare, la acest omagiu adus marelui Mihai Eminescu, nu au fost copii, nu au fost elevi sau studenţi de la instituţiile de învăţământ din Brăila, nu au fost prezente oficialităţi locale sau reprezentanţi ai aşa-ziselor instituţii care ar trebui să promoveze cultura, nu a fost prezentă generaţia tânără. 

În schimb, întâmplător sau nu, doamnele prezente la evenimentul închinat Poetului naţional, au fost la înălţime. Au recitat din poeziile lui Eminescu sau din creaţiile proprii, au vorbit cu patos despre POET şi au purtat cu mândrie tradiţionala ie româneasă şi tricolorul pe piept. Au fost momente emoţionante, pe care aş fi dorit să le simtă sau, doar să le privească şi copiii sau tinerii brăileni, pentru a prelua ştafeta unor astfel de manifestări.

Pe de altă parte, cred că, dacă elevii din şcolile brăilene nu au fost prezenţi la un eveniment care ţine de cultura şi de mândria naţională, se datorează şi faptului că, de la un an la altul, ne batem joc din ce în ce mai tare de istoria şi de cultura noastră, ne batem joc de identitatea de români şi de tot ce a dat frumos omenirii acest popor. Copiii asta văd, o lehamite generală faţă de cultură şi de istorie, un dezinteres din partea celor care ar trebui să le îndrume paşii, fie ei dascăli sau părinţi.

Un alt mare poet spunea: “Luaţi-vă-n braţe copiii ca pe strategice arme/ Haideţi cu toţii la Putna, unde Măria-Sa doarme”.

Parafrazându-l pe Adrian Păunescu, aş spune că este timpul să ne întoarcem la rădăcini, să îl reaşezăm pe Eminescu acolo unde îi este locul, în jilţul poeziei româneşti şi al culturii naţionale.            

“Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.”




Categorie articol: 

Comentarii