Mergi la conţinutul principal

O firmă brăileană face curăţenie în vagoanele Depoului CFR Galaţi

• va spăla inclusiv locomotivele • totul în cadrul a două contracte a căror valoare poate depăşi 1,5 milioane lei, fără TVA, în funcţie de comenzi

 

Firmă din Brăila pe lista contractorilor CFR Călători pe parte de curăţenie în trenurile din Depoul Galaţi. SC “Astru Grup”, proprietatea familiei Dumitrescu (Cristina şi Claudiu), a fost desemnată câştigătoare pentru două loturi în cadrul unui contract scos la licitaţie de către compania feroviară, privind asigurarea curăţeniei în vagoane şi spălarea la exterior a locomotivelor, ambele loturi vizând Depoul Galaţi. Perioada de contractare este de 18 luni, cu posibilitatea încheierii de contracte subsecvente, iar în funcţie de comenzile CFR valoarea finală poate depăşi pragul de 1,5 milioane lei, fără TVA, cu menţiunea că cel mai mare contract este pentru curăţenia în vagoane. Potrivit anunţului de atribuire, pentru spălarea la exterior a locomotivelor se estimează o valoare de aproape 30.000 lei, fără TVA, în timp ce grosul vine din salubrizarea vagoanelor de călători la Revizia de vagoane Galaţi, maxim, 1.472.278,8 lei, fără TVA. În ambele cazuri atribuirea s-a făcut în urma unei licitaţii deschise, organizate de CFR Călători pentru toate sucursalele din ţară.

Compania brăileană figurează în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) ca adjudecatar în cazul mai multor contracte în sfera curăţeniei şi salubrizării unor obiective aparţinând Căilor Ferate Române, dar şi pentru contracte similare pentru pieţe agroalimentare şi instituţii publice din mai multe localităţi din ţară, inclusiv Brăila (Administraţia Pieţelor Brăila, APT Buzău, sau APT Galaţi). O statistică multianuală arată că până în 2015 firma avea în portofoliu contracte în valoare de peste 2,12 milioane de euro.

Firma brăileană figurează cu un capital social de 200 lei şi a raportat în 2016 o cifră de afaceri de aproape 3,08 milioane lei, din care a rezultat un profit net de 86.850 lei, şi un număr mediu de 174 de salariaţi, indicatori în sensibilă creştere faţă de 2015. 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro