Mergi la conţinutul principal

O femeie a scapat cu viata dupa ce a fost lovita si tirita de un camion

O braileanca in virsta de 55 de ani a vazut moartea cu ochii, ieri dimineata, dupa ce a fost tirita citiva metri de un camion, care a lovit-o in timp ce incerca sa traverseze strada. Cei care au vazut accidentul, dar si cei care au trecut prin zona zeci de minute mai tirziu, au asistat la scene de groaza, strada fiind plina de singe si de bucati de carne. Numai norocul a facut ca Ecaterina Urse sa scape cu viata din acest eveniment rutier, femeia fiind imediat transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, pentru ingrijiri medicale.
"In jurul orei 9.45, Manel V. (45 de ani), din Braila, conducea pe strada Apollo un autovehicul "Roman", iar cind a ajuns la intersectia cu strada Grivita a accidentat-o pe Ecaterina U., care se angajase in traversarea strazii prin loc nepermis. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cu toate acestea, el a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de singe, pentru stabilirea gradului de alcoolemie. In cauza s-a intocmit dosar penal", ne-a precizat agent sef Jenel Sogor, purtator de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
Ieri, dupa-amiaza, femeia inca se afla in sala de operatii. Purtatorul de cuvint al Spitalului Judetean de Urgenta Braila, dr. Horia Dragoi, ne-a precizat ca pacienta nu are fracturi importante, dar a fost diagnosticata cu un traumatism grav al piciorului drept, mai exact cu ruptura de muschi si de tendoane.
Cu o zi in urma, un alt brailean a ajuns la spital pentru ca a incercat sa traverseze strada prin loc nepermis si fara sa se asigure. Nichita P. (68 de ani) a fost accidentat pe Calea Galati de Ionel O. (34 de ani), din Braila, soferul unui autoturism Dacia "Supernova". Victima a fost transportata la Spitalul de Neurochirurgie Galati, pentru Ingrijiri medicale. Atit conducatorului auto, cit si victimei li s-au recoltat probe biologice de singe, pentru stabilirea gradului de alcoolemie. In cauza s-a Intocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro