Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

O etapa cu out-siderele in prim-plan

Adrian Saghin a fost principalul artizan al victoriei formatiei din Hipodrom

Cele mai spectaculoase partide ale etapei a 9-a a Diviziei D la fotbal in sala s-au disputat vineri, iar rezultatele lor au reprezentat surprize de proportii.
Cu toate ca a pornit cu sansa a doua, Sportul Chercea a reusit sa incheie la egalitate prima repriza a meciului cu Prod Romario, 2-2, dupa ce a fost condusa in doua rinduri. Gazdele au preluat pentru prima data conducerea printr-un gol marcat de Cristian Ilie in secunda a 32-a partii a doua, dar, dupa numai 3 minute, Jica a restabilit egalitatea.
Partida a continuat sa fie extrem de disputata si echilibrata, cu ocazii de o parte si de alta, iar in final s-a incheiat cu victoria mai putin scontata a Sportului, cu 6-5, golul victoriei fiind marcat de Radu Vali, cu un minut inaintea incheierii timpului regulamentar de joc, dupa o pasa de la cel mai bun jucator al partidei, Cristian Ilie.
De mentionat faptul ca un aport substantial la acest succes l-a avut din nou portarul Marian Stergarel, cel care a scos nenumarate mingi pe care scria "gol".
O alta surpriza s-a consemnat si in cel de-al doilea meci al serii, cel in care s-au intilnit Speranta Hipodrom, ocupanta locului al saselea in clasament si detinatoarea locului secund, FC Urleasca.
Practic, repriza intii s-a derulat aproape la fel cu cea din primul meci al etapei. FC Urleasca a reusit sa se distanteze la 2-0 in minutul 9, prin golurile marcate de Stefanita si Ribita, dar pina la pauza gazdele au restabilit egalitatea, Titus Antonie a redus din diferenta in minutul 11, cind a transformat impecabil o lovitura libera, iar Adrian Vilcu a profitat de o iesire inoportuna a portarului oaspetilor, Dobritoiu, si a marcat pentru 2-2, cu opt secunde inainte de incheierea primei reprize.
Partea a doua a meciului a fost mult mai animata si cu mai multe goluri. In doar doua secunde, Florin Apostol a reusit sa inscrie de doua ori pentru FC Urleasca insa replica gazdelor a venit rapid si in minutul 24 tabela indica din nou un rezultat de egalitate, 4-4, dupa reusitele lui Vilcu si Voicu. Chiar daca in minutul 37 a ratat o lovitura de penalizare de la 6 metri, Saghin a reusit cu un minut inainte de final sa marcheze golul victoriei pentru Speranta.
Cu patru reusite, Adrian Saghin a fost golgeterul invingatorilor insa nu trebuie trecuta cu vederea nici prestatia lui Adrian Tataranu, coautor la ultimele doua reusite ale gazdelor.
In ultimul meci al serii, Sporting a reusit sa cistige cu 6-4 intilnirea cu Akcent insa victoria formatiei vizitatoare s-a conturat abia in ultimul minut de joc al partidei, cind Iulian Basno, portarul formatiei vizitatoare a reusit sa marcheze de doua ori.

Monolit la al treilea succes consecutiv

Simbata, in schimb, toate partidele s-au incheiat cu victorii scontate si la scor ale formatiilor mai bine clasate, singura exceptie fiind victoria penultimei clasate, Monolit, in fata ocupantei locului al patrulea, Amicii Boys.
Confirmind forma ascendenta prin care trece, gratie noilor implanturi, Monolit a controlat in permanenta ostilitatile in disputa cu adversara sa. Cele mai multe goluri ale invingatorilor au fost inscrise de Moldoveanu - 3, celelalte fiind marcate de Serghiuta, Serban, Lacurezeanu si Anghel.
Mult asteptatul derby dintre Blazer si Vulturii Mogador s-a ridicat de putine ori la acest statut. Prima repriza a fost dominata autoritar de lidera care a reusit sa inscrie de patru ori, prin B. Daniel 3 si D. Nistor. In partea a doua a intilnirii, Blazer a iesit mai hotarita la atac si chiar a reusit o serie de cinci goluri, izbutind sa se apropie la trei goluri de lidera. Vulturii au apasat pe accelerator si au cistigat partida la scor, cu 12-5. In aceasta parte a meciului B. Daniel de la oaspeti si Gropineanu de la gazde au marcat cite un gol extrem de spectaculos, reusite care au fost indelung aplaudate de spectatorii prezenti in sala Polivalenta.
Profitind de infringerea principalei sale urmaritoare, FC Urleasca, lidera s-a distantat la 8 puncte si cu siguranta ca isi va pastra pozitia si la finalul turului.
In ultimul meci al rundei, Victoria, cu doi fosti jucatori ai Daciei Unirea, Dorin Mardale si Marian Braguta, a cedat cu 5-10 in disputa cu Forta. Partida a fost echilibrata pina in minutul 12 al primei reprize, in care si tabela indica un rezultat de egalitate, 2-2.
Cu un lot mai omogen si cu o mai buna stiinta a jocului, profitind si de eliminarea portarului gazdelor, Adrian Dragu, Forta s-a distantat pina la pauza la 5-2 si a cistigat in final, meritat, la scor, intilnirea. De la gazde s-a remarcat Dorin Mardale, autor a patru goluri, iar de la oaspeti Ionut Badarau si Gradinaru, cu cite trei reusite.

Rezultatele inregistrate in etapa a 9-a:
Sportul Chercea - Prod Romario 6-5
Speranta Hipodrom - FC Urleasca 7-6
Akcent - Sporting 4-6
Amicii Boys - Monolit 4-7
Blazer - Vulturii Mogador 6-12
Victoria - Forta 5-10

Dupa aceasta etapa, clasamentul se prezinta astfel:
1 Vulturii Mogador 9 9 0 0 121-44 27
2 FC Urleasca 9 6 1 2 48-22 19
3 Blazer 9 5 1 3 57-53 16
4 Amicii Boys 9 5 1 3 44-41 16
5 Prod Romario 9 5 0 4 64-47 15
6 Speranta 9 4 1 4 64-66 13
7 Forta 9 4 0 5 52-55 12
8 Akcent 9 3 0 6 48-56 9
9 Sportul 9 3 0 6 38-63 9
10 Monolit 9 3 0 6 46-72 9
11 Sporting 9 3 0 6 31-57 9
12 Victoria 9 2 0 7 34-71 6




Categorie articol: 

Comentarii