Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

O elevă din “Murgoci”, “înger” de Crăciun pentru copiii mai puţin norocoşi din Brăila

• Anca Tudorie, elevă în clasa a X-a, împreună cu familia ei, a donat 2.720 lei pentru a-i ajuta pe copiii din campania “Un înger de Crăciun” • până acum, scrisorile a peste 40 de copii au ajuns la destinaţie, iar alte zeci sunt în drum spre redacţie

 

“Oamenii care au dragoste şi bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie şi veselie, oriunde s-ar afla”. Acestea sunt cuvintele rostite de Sfântul Cuvios Paisie Agioritul, cuvinte pe care le-am putem folosi şi noi pentru a o descrie pe o elevă de clasa a X-a a Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”. Adolescenta se numeşte Anca Tudorie şi, deşi aceasta ar fi preferat să rămână anonimă, noi credem că numele şi povestea ei ar trebui să fie cunoscute. Gândindu-se la oamenii care se confruntă cu diverse probleme şi au nevoie de ajutor, Anca şi familia ei au pus deoparte bănuţi pentru a le putea face acestora viaţa un pic mai uşoară. Altfel spus, şi-au dorit să dăruiască suma adunată unei cauze umanitare şi când au citit articolul despre campania “Un înger de Crăciun”, deschisă de cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” şi Asociaţia pentru Adevăr, au spus că trebuie să fie “îngeri” pentru micuţii care speră ca Moş Crăciun să ajungă anul acesta şi pe la casele lor. Aşa că, ieri, în zi de mare sărbătoare creştină, din partea acestei fete şi a părinţilor ei am primit la redacţie suma de 2.720 lei, bani care vor fi folosiţi pentru a le oferi copiilor cadourile mult visate, daruri care, aşa cum spuneau chiar ei în scrisorele, le vor face inima să râdă. Mai mult, pentru că în scrisorile postate pe pagina evenimentului cei mici spuneau că cizmuliţele le-ar fi de mare folos, pe lângă donaţia în bani ne-a fost dăruită şi o pereche de ghetuţe “îmblănite” care să ţină de cald în zilele geroase unui copil.

Săptămâna aceasta, tot direct la redacţie am primit şi o nouă donaţie anonimă, în valoare de 100 lei, bănuţi cu care vom putea ajuta la împlinirea dorinţelor unui  alt “îngeraş”.

Le mulţumim acestor donatori şi, în egală măsură, le mulţumim din suflet tuturor celor care au rezonat cu mesajul acestei campanii şi s-au oferi să fie “îngeri” de Crăciun pentru copiii mai puţin norocoşi. Până acum, scrisorile a peste 40 de copii au ajuns la destinaţie. Pentru a putea gestiona mai uşor această campanie, vă rugăm pe toţi cei care aţi primit până acum scrisoarea unui copil să confirmaţi primirea la aceeaşi adresă de mail - uningerdecraciun@yahoo.com - şi să ne lăsaţi şi un număr de telefon la care să vă putem contacta. Pentru cei care aşteaptă să facă o faptă bună, vă anunţăm că alte zeci de scrisorele sunt pe drum şi le veţi primi pe măsură ce vor ajunge la noi. Precizăm că toate darurile trebuie aduse la sediul redacţiei noastre: Str. Mihai Eminescu nr. 56, etaj 2, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00, până cel târziu vineri, 14 decembrie.

La finalul acestei campanii va fi organizat un spectacol, în săptămâna dinaintea Crăciunului, şi toate cadourile strânse până atunci, fie ca sunt oferite punctual de dumneavoastră unui anume copil sau vor fi cumpărate de voluntarii noştri, vor ajunge în sacul magic al lui Moş Crăciun. Iar pentru a-l ajuta pe Moş, vă rugăm ca pe cutie sau punguţă să scrieţi citeţ numele copilului. Locaţia o vom alege în funcţie de numărul de participanţi. Moşul darnic, obosit de atâta drum, trebuie şi el recompensat cu o cană de lapte cald şi o prăjiturică. Iar cât îşi va trage sufletul îl vom încânta cu colinde, cântecele şi poezii. Un eveniment la care sunt aşteptaţi toţi care sunteţi sau vă doriţi să fiţi un înger de Crăciun pentru un copil mai puţin norocos .

Pentru cei care, din diferite motive, nu pot ajunge să achiziţioneze personal cadoul unui copil, reamintim că Asociaţia pentru Adevăr pune la dispoziţie un cont unde se pot face donaţii:

RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR - Sucursala Brăila.

De asemenea donaţii puteţi face şi direct la sediul redacţiei noastre.

Aşadar, anul acesta, de Crăciun, şi tu poţi să fii un înger! Fii îngerul care binecuvântează Crăciunul unui copil mai puţin norocos!

Îndeplineşte-i dorinţa, oferă-i darul mult aşteptat sau donează!

#impreunadecraciun

 

 




Categorie articol: 

Comentarii