Mergi la conţinutul principal

O clipă de neatenție. Copil căzut de la etaj

* un minor de 2 ani, care se afla împreună cu părinţii în apartamentul din cartier Progresul, a mers în altă cameră şi a căzut de la etajul 1

 

 

Un copil de numai 2 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de la etajul 1 al apartamentului în care locuia, în cartier Progresul. Părinţii erau acasă, însă micuţul s-a dus, fără a fi observat, în altă cameră. Ieri, în jurul orei 16.30, a mers la geamul care era deschis şi, după ce a împins sita, minorul a căzut. Familia a fost alertată de ţipătul unei vecine, care l-a văzut pe cel mic jos, pe treptele de acces în scară.

S-a dat alarma la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii au mers la faţa locului pentru cercetări. Copilul a fost transportat la spital, el suferind policontuzii prin cădere de la înălţime.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro