Mergi la conţinutul principal

O campanie de publicare a tuturor contractelor autoritatilor publice va viza si Braila

Asociatia pentru Drepturile Omului LIDER din Tirgu Mures a extins campania "Banii mei", avind ca efect publicarea tuturor contractelor de prestari servicii, contracte de lucrari, investitii sau achizitii publice pe site-urile autoritatilor publice, la un numar de 75 de administratii locale din tara, printre care si Braila.
Obiectivul principal al campaniei, experimentata anul trecut in judetul Mures, este eliminarea tuturor suspiciunilor care exista cu privire la modul in care autoritatile administratiei publice incheie contracte si asigura transparenta in derularea acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Datele vizate de aceasta campanie sint informatii publice conform Legii 544/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind obligatorie aducerea lor la cunostinta tuturor celor interesati", se arata intr-un comunciat al Asociatiei pentru Drepturile Omului LIDER. In document se mai precizeaza ca se doreste testarea capacitatii administratiei de a se integra intr-un proiect ce vizeaza un tip de parteneriat public privat, eliminarea unuia din elementele ce situeaza Romania pe un "neonorant loc" in rapoartele internationale privind indicele de perceptie al coruptiei, precum si eliminarea in mare masura a suspiciunilor privind utilizarea banilor publici.
"Am solicitat in scris, in conditiile Legii 544/2001, publicarea tuturor acestor contracte, incheiate pentru anul 2007 de catre institutiile vizate, pe pagina de internet proprie a acestora", a declarat presedintele APDO Lider, Cornel Briscaru.
Sint vizate consiliile locale Alba Iulia, Constanta, Braila, Piatra Neamt, Baia Mare, Bacau, Timisoara, Zalau, Vilcea, Oradea, Tirgu Jiu, Tirgu Mures, Resita, Slatina, Galati, prefecturile din Mures, Giurgiu, Buzau, Cluj, Gorj, Vrancea, Caras Severin, Ilfov, Bacau, Alba, Covasna si Prefectura Bucuresti, alaturi de consiliile judetene Satu Mare, Dolj, Brasov, Bihor, Gorj, Bacau, Sibiu, Tulcea, Maramures, Suceava, Braila, Covasna, Timis, Prahova, Vaslui, Arad, Hunedoara, Teleorman, Olt, Neamt, Ilfov, Giurgiu, Calarasi, Cluj, Buzau, Alba, Mehedinti, Arges si Mures.
Mare parte din aceste autoritati au primit deja solicitari de a-si posta online contractele ce vor fi incheiate in tot anul 2007.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro