Mergi la conţinutul principal

O boală până mai ieri necunoscută în România face ravagii în rândul câinilor din judeţul Brăila

• dirofilarioza este provocată de un parazit care se instalează în inima câinelui • medicii veterinari brăileni spun că numărul îmbolnăvirilor s-a înmulţit exponenţial în ultimii ani • parazitul este transmis de ţânţari, iar odată instalată boala tratamentul este foarte scump dar şi riscant • din fericire, există medicamente cu ajutorul cărora pot fi eliminate rapid larvele parazitului • acestea sunt foarte ieftine, şi trebuie aplicate o singură dată pe lună, pe toată perioada anului când sunt activi ţânţarii

 

Dirofilarioza, o boală aproape inexistentă în România în urmă cu 6-7 ani, afectează în prezent foarte mulţi câini din municipiul şi judeţul Brăila. Medicii veterinari sunt uimiţi de rapiditatea cu care se răspândeşte această boală provocată de un parazit transmis prin înţepătura ţânţarului. Parazitul se instalează în inima câinelui, iar pe măsură ce se înmulţeşte survine decesul animalului. Tratamentul bolii în sine este foarte costisitor, fiind disponibil un singur medicament produs în Italia, care se găseşte destul de greu în România. Un flacon costă între 370 şi 400 de lei, iar pentru un tratament complet este nevoie de minimum trei flacoane. În plus, există riscul ca după injectarea primului flacon, odată ce paraziţii - a căror lungime poate ajunge până la 33 de centimetri - încep să moară, să blocheze anumite artere vitale şi să provoace astfel decesul câinelui aflat în tratament.

Din fericire, există posibilitatea prevenirii bolii. Medicamentele cu ajutorul cărora se poate preveni dirofilarioza sunt mult mai ieftine decât tratamentul în sine şi au o eficienţă destul de mare, omorând paraziţii încă din stadiul larvar. Conform medicului veterinar brăilean Daniel Posedaru, există pe piaţă medicamente precum Piramectin sau Divermentină, care trebuie administrate preventiv doar o dată pe lună, iar o doză costă numai câţiva lei. “Important este ca aceste medicamente să fie administrate pe toată perioada anului în care ţânţarii sunt activi şi să fie date în aceeaşi zi. Adică, dacă începem pe 15 ale lunii, să continuăm lunar tot în data de 15”, ne-a explicat doctorul Posedaru. Acesta spune că numărul câinilor afectaţi de dirofilarioză creşte foarte mult, de la un an la altul. “Au apelat la noi, pentru tratament, posesori de câini atât din municipiu cât şi din judeţ, din localităţi precum Cazasu, Chiscani, Tudor Vladimirescu sau Stăncuţa. S-au înmulţit foarte mult cazurile în ultima perioadă, motiv pentru care este foarte important să se aplice metode de prevenţie, cu acele medicamente foarte ieftine despre care am vorbit. Sunt eficiente şi zgărzile anti-insecte, care previn înţepâturile de ţânţari. Acestea sunt mai scumpe, costă între 70 şi 100 de lei, în funcţie de model, dar sunt eficiente timp de şase luni”, ne-a mai spus medicul veterinar Daniel Posedaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro