Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Numărul unic european şi serviciul de urgenţă românesc

În revoltătorul şi neclarul caz de la Caracal, s-a dovedit fără drept de tăgadă un lucru: Serviciul 112 al STS e degeaba. Este un element al lucrului făcut cu indolenţă, doar ca să fie făcut. Asta când nu contribuie la moartea unor oameni cărora ar trebui să le ofere ajutorul.

Cazul de la Caracal nu este primul în care Serviciul 112 dă chix. 112 ar trebui să fie un serviciu de urgenţă. Nu este şi n-are nicio legătură cu aşa ceva. Este o centrală, un intermediar între cetăţean şi adevăratele servicii de urgenţă. Un intermediar care mai mult încurcă şi enervează. Un intermediar cu care cel care are adevărată nevoie de intervenţia autorităţilor pierde timpul. Pierde timp preţios explicând unei tăntici o situaţie care nu o interesează decât pentru a suna, la rândul ei, adevăratul serviciul de urgenţă. O tanti bugetară care de regulă pare deranjată că ai sunat-o, care-ţi vorbeşte pe un ton ridicat şi suspicios - oricum, neprietenos -, care te interoghează ca să se convingă că nu ai sunat-o degeaba şi că meriţi să transmită cazul tău mai departe. Un serviciu care, în anul de graţie 2019, încă nu poate localiza cu adevărat un apel, deşi se laudă cu asta de vreo 10 ani, înainte chiar să fi apărut telefoanele inteligente. Ceea ce este inadmisibil!

Da, poate ar fi de înţeles suspiciunea cu care tănticile de la 112 tratează orice apel, în contextul în care sunt o mulţime de inconştienţi care sună doar ca să se afle în treabă sau ca să-şi bată joc. Dar tocmai de-aia o fac: pentru că nu pot fi depistaţi.

Uneori, 112 intermediază legătura dintre o victimă aflată într-o situaţie extremă, cum a fost Alexandra în cazul din Caracal, şi cei care ar trebui să o salveze. Şi o face prost, pentru că tanti de la 112 nu ştie cum să se comporte în asemenea situaţii de viaţă şi de moarte. Şi nu e vina ei. E vina cui a angajat-o acolo.

Serviciul unic de urgenţă 112 a fost introdus ca urmare a aderării României la UE. Era una dintre cerinţe. Dar, aşa cum ne-a obişnuit, România a făcut-o prost, desfiinţând celelalte numere scurte, dedicate fiecăruia dintre cele trei servicii de urgenţă (961 – Ambulanţa, 955 – Poliţie, 981 – Pompieri). Prin cele mai multe state europene, numerele scurte dedicate serviciilor de urgenţă au fost menţinute şi sunt promovate ca atare pe fiecare autovehicul aparţinând serviciilor respective. Da, au implementat şi numărul 112, dar asta pentru ca toţi cei aflaţi în vizită în respectiva ţară, care au o problemă urgentă şi care nu au de unde să ştie numerele scurte de urgenţă locale, să aibă la dispoziţie şi acest număr unic european. Pentru că asta a vrut să spună UE când a cerut implementarea numărului unic de urgenţă 112: să existe un număr unic la nivelul tuturor statelor membre, pe care să-l ştie orice cetăţean al UE, nu ca fiecare stat să aibă un singur număr de urgenţă, cum a făcut România.

Serviciul 112 nu mai are de fapt nimic european în el. Este un serviciu pur românesc, un simbol al neputinţei, al incapacităţii, al lipsei de profesionalism şi al lipsei de empatie.




Categorie articol: 

Comentarii