Mergi la conţinutul principal

Numărul mare de candidaţi pune în dificultate juriul Festivalului de Folclor

• cea de a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” va avea loc în perioada 18 - 20 iulie  2017

 

Deşi mai sunt câteva zile până la deschiderea celei de a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării, până la această dată, încă nu se cunoaşte lista concurenţilor admişi în concurs.

Potrivit unui comunicat emis de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, acest aspect s-a datorat numărului mare de concurenţi înscrişi la preselecţia Festivalului la ediţia 2017 şi a imposibilităţii deliberării de către juriul de preselecţie a rezultatelor finale.

Reamintim că manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean Brăila, prin Centrul de Creaţie şi va avea loc în perioada 18 - 20 iulie  2017, pe Esplanada Dunării, unde vor participa maximum 30 de concurenţi din: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina.

Premiile puse la bătaie de organizatori la această ediţie sunt:Trofeul festivalului-5.000 euro; Premiul I -3.000 euro; Premiul II -1.500 euro; Premiul III -1.000 euro; Premii speciale: Premiul pentru autenticitatea costumului popular-500 euro; Premiul pentru popularitate-500 euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro