Mergi la conţinutul principal

Număr record de nou-născuţi în noaptea de Înviere

Nu mai puţin de 10 bebeluşi au venit pe lume la Maternitatea brăileană în noaptea de Înviere, iar echipa de gardă a trebuit să facă faţă unui număr record de naşteri cât şi unor probleme medicale deosebite, pe care le-a rezolvat cu bine.  După cum ne-a precizat dr. Alexandru Baltă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică Ginecologie, toţi nou-născuţii, 6 băieţei şi 4 fetiţe, au avut greutatea normală şi nota de naştere mare, starea lor de sănătatea fiind bună. "Într-un singur caz a fost nevoie de operaţie de cezariană. A mai fost un caz deosebit, în primele ore spre dimineaţă, când a venit de la Măcin o leuză care născuse acolo. Pacienta avea ruptură de vagin, cu hemoragie mare, caz care a necesitat intervenţia întregii echipe de gardă. Pacientei i s-a făcut anestezie generală, dar acum starea ei de sănătate este bună", a precizar dr. Alexandru Baltă. În a doua zi de Paşti s-au înregistrat 7 naşteri, în 4 cazuri fiind necesară intervenţia chirurgicală (naşteri prin cezariană). Şi aceşti bebeluşi, 5 băieţei şi 2 fetiţe, au o stare de sănătate bună. "A fost o activitate foarte susţinută, cu un număr de naşteri mai mare decât de obicei, o urgenţă care a pus probleme deosebite, plus operaţiile de cezariană, dar am trecut cu bine peste toate", a declarat dr. Alexandru Baltă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro