Mergi la conţinutul principal

Nu vrea închisoare nici cu suspendare

Închisoarea cu suspendare nu i-a picat bine interlopului Marian Dănuţ Soare, liderul interlopilor din Obor. Condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendare pentru că i-a oferit mită unui poliţist IGPR, interlopul a declarat apel. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Galaţi, termenul de judecată fiind stabilit pentru sfârşitul lunii octombrie, după cum se arată pe site-un instanţei. În acelaşi dosar de corupţie au fost condamnaţi, tot la închisoare cu suspendare, şi trei poliţişti care ar fi luat mită, însă şi aceştia au contestat condamnarea din primă instanţă. În luna iulie, Cristian Grigore, agent de poliţie rutieră la Biroul Autostrăzi din cadrul IGPR, a fost condamnat la 6 luni de înhisoare, cu suspendare, pentru că a primit mită 100 de lei de la interlopul brăilean. Magistraţii Tribunalului Brăila i-au condamnat, în acelaşi dosar penal de corupţie, pe alţi doi brăileni: agentul şef de poliţie Marian Săndel Trifan, din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică, şi Nicuşor Roşu. Primul a primit 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru că ar fi primit mită 200 de lei, iar al doilea 8 luni de închisoare, de asemenea cu suspendare, pentru dare de mită şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Acuzaţiile procurorilor

Liderul interlopilor din Obor a dat mită unui poliţist din cadrul IGPR, după ce a fost prins cu viteză pe autostrada A2. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Cristian Grigore, agent de poliţie rutieră la Biroul Autostrăzi, pentru infracţiunea de luare de mită, şi Marian Dănuţ Soare, de 33 de ani, pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, în urma interceptării convorbirilor telefonice, efectuate de Marian Dănuţ Soare, a rezultat că în ziua de 2 mai 2012, în intervalul orar 15.36 - 18.42, un lucrător de poliţie de pe autostrada A2, pe nume "Grigore", l-a avertizat pe interlop cu privire la faptul că a fost depistat în trafic conducând cu viteză, fără a opri la semnalele poliţiştilor. "În cursul aceleaşi zile, învinuitul Soare Marian Dănuţ s-a întâlnit cu poliţistul respectiv, căruia i-a dat suma de 100, fără a preciza moneda", se arăta în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Reprezentanţii acuzării precizau, de asemenea că, în ziua de 5 iunie 2012, Soare a discutat din nou cu Cristian Grigore, după ce un apropiat de-al său, Iulian Emilio Hrehorec, fusese depistat conducând cu viteză pe aceeaşi autostradă. Poliţistul, dar şi Soare, au negat că ar fi fost implicaţi în "iertarea" lui Hrehorec.
Tot în urma interceptării convorbirilor telefonice purtate de Marian Dănuţ Soare, procurorii l-au prins cu mâţa în sac şi pe un poliţist brăilean, Marian Săndel Trifan, care ar fi primit o mită de 200 de lei. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a poliţistului care a luat mită şi a lui Nicuşor Roşu, persoana care a dat banii, rudă cu interlopul Soare. În ziua de 22 aprilie 2012, un echipaj de poliţie, din care făcea parte şi agentul şef Marian Săndel Trifan, din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, a efectuat serviciul în zona Grădinii Zoologice Brăila. În ziua respectivă, brăileanul Nicuşor Roşu, de 44 de ani, s-a deplasat cu autoturismul "Ford Focus" care avea numărul de înmatriculare expirat. Şoferul a fost oprit de echipajul de poliţie, Marian Trifan spunându-i că va rămâne fără permis şi i se va întocmi dosar penal. Potrivit procurorilor, la îndemnul poliţistului, învinuitul a urmat autospeciala de poliţie pe o stradă laterală şi apoi "i-a oferit agentului de poliţie Trifan Marian Săndel, prin geamul deschis al portierei stânga faţă, suma de 200 de lei". În faţa anchetatorilor, poliţistul nu a recunoscut fapta comisă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro