Mergi la conţinutul principal

Nu urci la volan dacă ai băut! Asta zice legea, dar unii nu ţin cont de ea

un brăilean de 49 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea autoturismul pe strada Anton Pann, sub influenţa alcoolului

 

Bei şi te urci la volan, plăteşti! Poliţişti din cadrul Biroului Rutier au acţionat, luni,  în municipiu, pe linia depistării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu această ocazie, oamenii legii l-au depistat în trafic pe un brăilean de 49 de ani, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Anton Pann, asta după ce se cinstise cu alcool. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l. El a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Nu a fost singurul. În cursul zilei de 27 martie, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au acţionat, în municipiu, pentru prevenirea şi combaterea actelor care aduc atingere ordinii şi liniştii publice, a activităţilor de comerţ ilegal şi a încălcării regulilor de circulaţie rutieră. Au fost verificate 18 unităţi comerciale, legitimate 124 de persoane şi oprite în trafic 114 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 97 de şoferi.

De asemenea, au fost constatate 60 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 14.320 lei, dintre care 49 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 6 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro