Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nu trageţi apa! Încă nu e la ofertă

Text nerecomandat minorilor şi persoanelor constipate. Recomandat însă mironosiţelor care-şi dau cu presupusul despre rolul presei în România.

Cei sensibili, dar care se încăpăţânează să citească, pot înlocui verbul cu pricina, cu a defeca, a se umple de excremente (conform dex), numai că, vă garantez, va ieşi un text lipsit de savoare. Aşadar...

 

Când buna mea prietenă mi-a trimis link-ul cu înregistrarea video, însoţit de comentariul: „Faaatăăă, uite ce-am găsit pe facebook!!!!”, plus vreo patru maimuţoi din ăia presetaţi a se căca pe ei de râs, am rămas înmărmurită. Câteva minute m-am blocat. Am dat iar play. Şi iar play, şi iar, şi iar. Am văzut filmuleţul de vreo cinci ori, refuzând cu îndârjire să cred că imaginile acelea pot fi adevărate. M-am dus repede la sursă, adică pe pagina doamnei care imortalizase scena (apropo, tot respectul, doamnă, pentru spiritul civic) şi am citit comentariile. Nu era niciun dubiu. Totul era real. Izbitor de real: nişte brăileni îşi călcau demnitatea în picioare pentru nişte hârtie igienică la preţ redus. Un comportament de tot căcatul, pentru o ofertă de-a dreptul „moale”. Zău aşa, 50 de bani pentru o rolă de hârtie în două straturi nu e niciun business. Dar... constipaţii aşa sunt: înghit orice, dacă scrie mare: OFERTĂ.

Să fie clar! Nu îmbulzeala, nu coatele, nu cozile m-au uimit. La Brăila, şi în general în România, fac parte din peisaj. M-a uimit însă satisfacţia care li se citea pe chip când ieşeau din strânsoare, deşelaţi şi transpiraţi cu câte trei-patru baxuri în mâini. Oare ce-şi spuneau în mintea lor atât de fericiţii cumpărători: pot să mă duc la budă liniştit vreo juma' de an de aici înainte, am cu ce să mă şterg.

Dar, să lăsăm gluma la o parte (deşi numai glumă nu e asta), să ne aşezăm strâmb şi să judecăm drept. De unde apetitul acesta al românilor pentru îmbulzeală, coate şi cozi? De fiecare dată îmi pun această întrebare. Înţeleg îngrămădeala (impropriu spus înţeleg, căci se poate sta şi civilizat la o coadă) când se dau diverse lucruri gratis, când se depun cereri de subvenţie, când se distribuie ajutoare – miza e mare, nerăbdarea şi teama că n-ai mai putea să prinzi şi mai şi. Înţeleg cozile la buletine, la înmatriculări auto, la solicitarea ori ridicarea diverselor documente – program scurt, personal puţin. Chiar şi cozile de la fisc, la plata taxelor şi impozitelor, au o justificare cât de cât plauzibilă, 10 - 15 lei scutire pe an, să spunem, e o treabă. Nu veniţi cu recomandări aberante că se poate plăti pe net, oamenii aceştia, care-şi pierd câte o jumătate de zi dacă nu şi mai bine ca să-şi achite impozitul pe casă „la ofertă”  nu sunt din filmul cu utilizare computer şi acces la internet. Ei nici măcar nu-şi lasă pensia pe card, stau ore în şir la cozi la bancomate, scot banii toţi odată şi-i pun la saltea.

Deci, în anumite limite, anumite aspecte le înţeleg. Dar mi-e peste putinţă a pricepe isteria aceasta, plăcerea de a te călca în picioare pentru lucruri de genul: drujbe, bormaşini, tigăi, perne, nu ştiu ce maşinării care coc, prăjesc, aburesc în nu ştiu ce mediu, care toacă, mărunţesc, scot sucul, pulpa, coaja etc – şi pentru care preţul din ofertă este de cele mai multe ori foarte aproape de preţul obişnuit de vânzare. Obiecte pentru care se zbat şi se împing cu zecile, cu sutele, doar pentru că sunt la „preţ bun”, „la ofertă”, dar pe care, cei mai mulţi nu le folosesc niciodată. Să fie acolo, că nu se ştie când îţi trebuie, ori, să fie acolo, să le aibă copiii după ce-or muri ei. Ok, să vrei să ai, să vrei să laşi ceva în urmă, e în regulă. Dar de aici şi până la o adevărată luptă pe viaţă şi pe moarte (ştiţi că au fost cazuri când i-au luat cu salvarea din magazin) pentru o tigaie... se produce o fractură de logică.

Dar despre ce logică vorbesc eu, când ei, din păcate foarte mulţi, nu-s capabili să urce şi să coboare civilizat din mijloacele de transport în comun sau să aştepte să le vină rândul la pomană ori sticla cu agheasmă! Bun-simţ, bun exemplu, educaţie... aiurea. Zici că au îmbulzeala în ADN! Şi atunci, cum naiba să înţelegi ce îi poate determina să-şi rupă hainele de pe ei pentru trei baxuri de hârtie igienică, la o reducere de-ţi dă stomacul peste cap.

Chiar că trăim nişte vremuri de tot rahatul!




Categorie articol: 

Comentarii