Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nu salariile lor sunt mari...

“Cât câştigă un poliţist local” a fost titlul articolului din deschiderea ediţiei de ieri a cotidianului nostru. “Foarte mult”, “trai neneacă”, “enorm”, “huzur” aţi comentat dumneavoastră. Şi, pe bună dreptate aţi scris aşa, în general salariile din administraţie chiar sunt enorme prin comparaţie cu câştigurile din mediul privat. Iar asta se vede din avion, chit că toate aceste analize ce au ca temă salariile bugetarilor sunt redactate doar pe baza grilei de încadrare şi a unor articole de lege în care îţi prinzi urechile la cât de încâlcite sunt. Exact de aceea, noi, cei din afara sistemului, nu vom şti niciodată clar câţi bani câştigă oamenii aceştia în mână. Doar speculăm, căci la câte sporuri, prime şi indemnizaţii au, ştiute şi neştiute, un tablou exact al veniturilor reale nu este la îndemâna oricui. Iar ei sunt plătiţi să nu spună.

Sporuri pentru control, pentru lucrul cu bani europeni, spor de antenă, de calculator, de muncă de noapte, de ore suplimentare, pentru condiţii grele, periculoase sau vătămătoare ... doar de stat pe scaun şi de plimbat pe tocuri nu au. Prime pentru hrană, îmbrăcăminte, suprasolicitare neuropsihică, vouchere de vacanţă, prime de excelenţă, de performanţă, grade şi gradaţii de nici Dumnezeu nu le mai ştie numărul... Tu, muritor, n-ai cum să le ştii pe toate şi le mai şi calculezi!

Frustrant! Mă uit pe fluturaşul meu de salariu, care are un ditamai şirul de 0% la capitolul sporuri, probabil ca la foarte mulţi dintre angajaţii din sectorul privat, înghit în sec şi-mi spun: soarta!

Cu toată sinceritatea, nu mă deranjează că o mimozică din Palatul Administrativ, din Poliţia Locală sau orice altă instituţie sau direcţie mai mult sau mai puţin importantă câştigă 6.000 lei/lună. Bafta ei! Mă deranjează însă că prin ceea ce face ea - acea ea, care, oficial, este angajată în slujba cetăţenilor - nu reuşeşte să aducă nici măcar un mimim de plus valoare în viaţa mea. Pe bune! Câtă vreme încă şi pentru o banală adeverinţă de care ai nevoie îţi rupi pingelele, aştepţi cu săptămânile şi mai eşti nevoit să suporţi şi tot felul de mofturi şi toane - că deh!, în general doamnele sunt surmenate, supraaglomerate - e clar că măririle astea salariale nu sunt date pentru performanţă. Şi în niciun caz nu sunt corecte, câtă vreme fiecare leţ în plus pentru ei înseamnă un bir în plus pentru noi.

Dar, nu-i aşa!, PSD are nevoie de un alt bazin electoral. Cel tradiţional, care-i asigura câştigarea alegerilor fără nicio emoţie, format în majoritate din bătrâni nostalgici şi locuitori din mediul rural, s-a redus considerabil - bătrânii au murit, tinerii au emigrat. Are deci nevoie de forţe proaspete şi, prin urmare, acum ţinteşte alte segmente de populaţie, la care poate ajunge doar aşa cum ştie cel mai bine – prin pomeni. Iar salariile astea atât de artificial umflate asta reprezintă în realitate: o formă modernă de pomană electorală. Aşa a câştigat ultimele alegeri, la fel vrea să facă şi acum. Acesta este rostul imensului decalaj salarial dintre sectorul public şi cel privat susţinut de PSD. Să ne împartă în o categorie socială umilită, mult prea disperată să-şi câştige existenţa de zi cu zi ca să mai fie atentă la nemerniciile lor şi prea scârbită ca să se mobilizeze să meargă la vot, şi una prosperă, obligată să fie recunoscătoare partidului. De aici şi supraîncărcarea schemelor de personal din instituţiile de stat. Practic aşa ştie PSD să lupte. Atât poate!

Eu sper însă să fie o luptă pierdută. Pentru că e ceva nou, ceva altfel de data aceasta: niciodată PSD nu a avut nişte lideri atât de josnici, pe care, indiferent de banii viraţi pe card nu ai cum să nu-i vezi, nu ai cum să nu-i auzi.

Şi fiindcă am amintit de card, mai e ceva ce, oricât de frustraţi ne-am simţi, trebuie să recunoaştem: pentru traiul din România, nu salariile lor sunt mari, ci ale noastre sunt bulversant de mici. Mai ales după ce îţi pică în mână o grilă asemănătoare celei de la Poliţia Locală. Şi nu numai.




Categorie articol: 

Comentarii