Tragedia de la Piatra Neamţ, în urma căreia 10 pacienţi bolnavi de Covid, internaţi în secţia de Terapie Intensivă, au murit, iar alţi 7, inclusiv medicul de gardă, au fost grav răniţi, a scos la iveală, din nou, putreziciunea sistemului medical românesc, a politicului şi a sistemului de stat în general.
În primul rând, când ai secţiile ATI pline de bolnavi, suprasolicitate la maximum, cum n-au fost de fapt niciodată în istoria lor, şi instalaţiile electrice vor fi la fel. Mai ales când ai conectate atâtea aparate de oxigen. De fapt, este logic că niciun spital actual din România nu are instalaţia electrică adusă la parametrii actuali şi, mai ales, adaptată la capacitatea uriaşă a tuturor aparatelor folosite pentru atât de mulţi pacienţi internaţi în ATI. Toate spitalele sunt construite acum 40-50-60 de ani. Între timp, s-a adăugat aparatură fel de fel, tot mai multă, plus aparate de aer condiţionat/încălzire, montate în toate încăperile. Un scurt-circuit electric, în aceste condiţii, este cât se poate de probabil, oriunde.
În al doilea rând, când la un spital schimbi 6 directori în nici 8 luni, aşa cum s-a întâmplat la Piatra Neamţ, cât de bine te aştepţi să meargă lucrurile în respectiva unitate spitalicească? Ministerul Sănătăţii, care a preluat spitalul de la Consiliul Judeţean în perioada stării de urgenţă, a schimbat 4 directori în 2 luni, numind inclusiv un patron al unei firme de pompe funebre. Consiliul Judeţean Neamţ, în subordinea căruia a revenit spitalul din 20 mai, a pus şi el 2 directori. Ultimul care a ocupat funcţia şi care a demisionat ieri era jurist, fost primar al oraşului Roman, care nu a mai putut candida, fiind găsit incompatibil de către ANI şi care s-a plimbat pe la 3 partide de-a lungul carierei sale politice: PSD, UNPR, PNL şi iar PSD. Cum CJ Neamţ a fost câştigat, în urma alegerilor din septembrie, de PSD, trebuia musai un pesedist la conducerea spitalului. Aşa că, în 28 octombrie, juristul a devenit manager de spital.
Nu, nu suntem cu toţii vinovaţi pentru tragedia de la Piatra Neamţ, aşa cum a declarat, în primă fază, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi nici pentru mizeria din sistemul de sănătate ori pentru incompetenţa generalizată din sistemul public românesc. Şi, prin urmare, nu suntem cu toţii responsabili pentru asta. Nu suntem cu toţii vinovaţi că, după 30 de ani, nu avem niciun mare spital nou (şi doar vreo două mici, orăşeneşti). Nu am fost toţi nici miniştri ai Sănătăţii, nici premieri, nici parlamentari, nici secretari de stat, nici şefi de consilii judeţene ori consilieri judeţeni. Nici măcar nu am votat cu toţii partide care au construit spitale imaginare. Dar cineva ocupă acum funcţia de ministru al Sănătăţii şi altcineva pe cea de şef al Consiliului Judeţean Neamţ. Dacă ar fi să începem cu un gest de responsabilitate de undeva, de aici ar trebui să pornească. Cât despre vinovaţi, nu-i vom şti probabil nici peste 5 ani.
