Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nu mai vrem maxi-taxi în Brăila!

Hotârâţi să forţeze mâna autorităţilor locale în sensul eliminării din trasee a transportorilor în regim maxi-taxi, după modelul Galaţiului, internauţii brăileni strâng semnături pe un site specialzat petitieonline.com. "Brăila este un oraș în care mai circulă maxi-taxi deși există trasee atât de tramvai, cât și de autobuze. Șoferii de maxi-taxi au provocat numeroase accidente, unele dintre ele foarte grave. Brăilenii cunosc foarte bine modalitatea lor de a conduce ... Nu ne simțim în siguranță!!! Nu mai vrem persoane rănite!!! Se poate suplimenta numărul autobuzelor și tramvaielor, soluții se pot găsi. Putem salva micul nostru oraș, Brăila, de haosul din trafic provocat de maxi-taxi! Vrem să circulăm în siguranță în orașul nostru! Fără maxi-taxi în Brăila!!!". Cam aşa sună îndemnul celui care a iniţiat această procedură de strângere de semnături pe pagina web amintită anterior, iar până acum 91 de persoane au răspuns apelului, câţiva dintre semnatari lăsând şi comentarii pe acelaşi site.
Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, Galaţiul a scos din traseele urbane microbuzele maxi-taxi, singurul operator de transport public de persoane rămânând Transurb.
În ce priveşte municipiul nostru, deocamdată autorităţile locale au anunţat că nu pot proceda la fel întrucât au în derulare contracte cu operatorii maxi-taxi, valabile până în 2018. Totuşi îi obligă pe aceştia să respecte regula de a nu folosi maşini mai vechi de 10 ani, context în care, mai mulţi transportatori în regim maxi-taxi au notificat intenţia de a renunţa la o serie de trasee secundare.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii