Mergi la conţinutul principal

Noutăţi despre Rezidenţa Fiscală pentru brăilenii stabiliţi în străinătate

• cei care au părăsit ţara înainte de 2012 nu au obligaţia de depunere a chestionarelor pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România • sancţiunea pentru nedepunere nu se aplică pentru fapte săvârşite anterior datei de 1 ianuarie 2018

 

Veşti importante pentru românii care muncesc în străinătate. Ministerul de Finanţe a venit cu precizări privind stabilirea rezidenţei fiscale în alt stat.       

Astfel, conform reprezentanţilor Ministerului de Finanţe, din anul 2012 a fost instituită obligativitatea ca, la plecarea de pe teritoriul României, pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (6 luni), o persoană fizică să depună la organul fiscal unde domiciliază, cu 30 de zile înaintea plecării un chestionar. Obligaţia de depunere a chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România revine doar celor care au părăsit ţara după 30 ianuarie 2012, în timp ce persoanele care au părăsit teritoriul României anterior acestei date, la care a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 74/2012, nu au obligaţia depunerii respectivului chestionar.

“Persoana fizică rezidentă în România, precum şi persoana fizică nerezidentă care pleacă din ţară pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, au obligaţia completării formularului «Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România». Persoanele fizice care au părăsit teritoriul României anterior anului 2012 nu au obligaţia de depunere a chestionarelor pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România. Referitor la sancţionarea pentru nedepunere (...) aceasta se aplică pentru fapte săvârşite după data de 1 ianuarie 2018. Sancţiunea nu se aplică pentru fapte săvârşite anterior datei de 1 ianuarie 2018”, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila.

Ca explicaţie suplimentară pentru românii stabiliţi afară, dacă solicitantul continuă să obţină venituri din România, pentru care ţara noastră are drept de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri (cum ar fi de exemplu chirii, dobânzi, dividende, redevenţe), acesta va fi menţinut în evidenţele fiscale din România, însă va avea statutul de persoană nerezidentă în România, şi, în consecinţă, va plăti un impozit calculat cu o cotă redusă, conform convenţiei de evitare a dublei impuneri. Statul care îl consideră rezident fiscal îi va acorda credit fiscal pentru impozitul plătit în România.

În vederea aplicării prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri, solicitantul va trebui să prezinte şi certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului străin.

Persoanele care părăsesc România fără a depune chestionarul la autoritatea competentă din România vor fi menţinute în evidenţele fiscale cu statutul de rezidenţi români.

Formularul se completează în două exemplare dintre care originalul se depune personal sau prin împuternicit la registratura organului fiscal central competent din România, unde persoana în cauză a avut domiciliul în ţara noastră, sau se transmite prin poştă, cu confirmare de primire. De asemenea, chestionarul menţionat se poate edita şi/sau completa de către solicitanţi şi cu ajutorul programului de asistenţă, asigurat gratuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi va putea fi depus şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro