Mergi la conţinutul principal

Noul secretar al municipiului şi-a început oficial activitatea în cadrul Primăriei

Noul secretar general al municipiului Brăila, Mircea Fudulaiche, a început oficial munca în Primărie pe data de 2 august. Acesta a fost numit pe funcţie prin decizie a primarului, după ce cererea sa de transfer de pe funcţia de inspector guvernamental pe cea de secretar general al municipiului a fost aprobată de primul ministru cu câteva zile în urmă. Fudulaiche ocupă această funcţie după ce, vreme de 17 ani, ea a revenit numai lui Iorga Stoian. Amintim că Iorga a preferat să iasă la pensie în contextul în care, în ultimele luni, numele său a fost legat de o serie de retrocedări "cu cântec" din municipiu. În ceea ce îl priveşte pe Mircea Fudulaiche, acesta are o vastă experienţă în administraţia publică, lucrând în Prefectura Brăila din mai 1993 şi ocupând, pe rând, funcţiile de inspector de specialitate, consilier al prefectului, secretar general şi subprefect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro