Mergi la conţinutul principal

Noul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, în vizită la Brăila

* acesta a vizitat astăzi județul Galați, după care a venit și la Brăila pentru a-și lua notițe privind elementele ce vor fi incluse în programul de guvernare în perioada următoare * ministrul Agriculturii, Adrian-Nechita Oros a dat asigurări la Brăila că nu are de gând să oprească niciun program de sprijin aflat în derulare

 

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian-Nechita Oros a venit în această seară la Brăila. Mai exact, acesta a avut o vizită de lucru în județul Galați, după care a venit și în Brăila unde s-a întâlnit cu primarii liberali și cu liderii organizației județene ai partidului. Oros a precizat că a încercat să ia notițe privind nevoile agricultorilor și fermierilor, astfel încât să stabilească ulterior elementele care vor intra în programul de guvernare.

”Am venit la Brăila din două motive: primul este pentru că am fost invitat, am promis și vreau să mă țin de promisiuniș; cel de-al doilea motiv ar fi că Brăila este unul dintre județele unde agricultura este foarte performantă și cuprinde aproape 80% din activitate. Iar eu, ca ministru al Agriculturii, noi ministerul, avem obligația să îi sprijinim pe toți cei care doresc să facă performanță în agricultură”, a declarat Oros, precizând totodată că a primit sugestii din partea primarilor pe care le va analiza și le va integra în planul național strategic, ce ar trebui să fie gata până la finele lunii mai.

Acesta a vorbut despre faptul că pe viitorul exercițiu financiar, până la finele lui 2027 se vor aloca 20 miliarde euro pentru agricultură, bani care vor fi cheltuiți ”cu chibzuință” în baza unor strategii, pe schem de sprijin. De asemenea, la Brăila, noul ministru al Agriculturii a ținut să sublinieze că în ciuda zvonurilor apărute că are de gând să sisteze schemele de sprijin, a dat asigurări că nu se va întâmpla acest lucru.

”|Vom prinde strategii și scheme de sprijin pentru toate domeniile, dar vom creiona mai mult scheme de sprijin pentru zootehnie și industrie alimentară. Noi dorim să mărim valoarea adăugată, să scădem cât posibil... dacă s-ar putea să ajungem pe plus în ceea ce privește balanța comercială. (...) Vom continua, cu siguranță, toate programele de sprijin aflate în derulare. De trei zile, de când m-am instalat la ministerul Agriculturii, pe unele canale de presă - și pot să înțeleg pentru că încă este campanie electorală până la ora 00:00  -, s-a spus că PNL și noul ministru al Agriculturii va tăia toate schemele de sprijin și s-a insistat, desigur, mai mult pe programul Tomata. Deci toate programele de sprijin care sunt în derulare, sunt bugetate și se vor derula până în 2020, iar din 2021 până în 2027 vom scrie și alte programe pentru alte domenii de activitate, cu bani europeni, care sunt cerți și care vor veni timp de 7 ani”, a conchis ministrul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro