Mergi la conţinutul principal

Noul Mers al Trenurilor pentru staţiile CFR Galaţi şi Barboşi

• noul orar este valabil până în decembrie 2020

 

De la jumătatea lunii decembrie a anului trecut a intrat în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor, care va fi valabil până în decembrie 2020. În ediţiile precedente, “Obiectiv Vocea Brăilei” v-a prezentat tabelul cu sosiri - plecări pentru staţia CFR Brăila şi staţia Făurei, iar astăzi continuăm cu tabelele aferente nodului de cale ferată Barboşi precum şi staţiei CFR Galaţi.

Revenind la Staţia CFR Barboşi, noul orar cuprinde 48 de poziţii pentru tot atâtea trenuri (inclusiv cele cu caracter facultativ) cu rang Regio şi InterRegio. Spre Cluj Napoca, de exemplu, trenul de rang InterRegio cu plecare din Galaţi ajunge în Barboşi la ora 06.48 cu o staţionare de 1 minut, iar la întoarcere garnitura trece prin aceeaşi staţie la ora 22.37.

Discutând despre staţia CFR Galaţi, tabloul de Plecări care a intrat recent în vigoare, cuprinde 21 de poziţii pentru tot atâtea trenuri (inclusiv cele având caracter facultativ) cu rang Regio şi InterRegio, în timp ce tabloul pentru Sosiri cuprinde 23 de poziţii. Spre Iaşi, de exemplu, este disponibil trenul direct, de rang InterRegio, care pleacă din Galaţi la ora 16.37, iar, la întoarcere, garnitura pereche vine de la Iaşi, ajungând în oraşul vecin la ora 12.52, aşa cum se poate observa în cele 2 tabele alăturate. De asemenea, pe relaţia Galaţi - Mărăşeşti sunt disponibile 6 trenuri, toate de rang Regio, primul cu plecare din Galaţi la 04.20, iar ultimul la ora 19.45.

CFR Călători a comunicat că va menţine ofertele comerciale prin care acordă reduceri la transportul feroviar atât intern cât şi în cel internaţional. Distribuţia de bilete se va asigura prin canalele existente: on-line, staţii şi agenţii, automate de vânzare.

Pentru cei interesaţi, broşura “Mersul Trenurilor de Călători 2019 - 2020” poate fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară.

Deoarece conţinutul poate fi updatat, CFR îndeamnă totuşi călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR, sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro, înainte să-şi programeze călătoria.

Noul mers al trenurilor pentru staţiile Barboşi şi Galaţi poate fi consultat în ediţia print a cotidianului Obiectiv Vocea Brăilei, pagina 2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro