Mergi la conţinutul principal

Noul Mers al Trenurilor pentru Făurei

• noul program de circulaţie este valabil până în decembrie 2020

 

De la jumătatea lunii decembrie anul trecut a intrat în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor, care va fi valabil până în decembrie 2020. În ediţiile precedente, “Obiectiv Vocea Brăilei” v-a prezentat tabelele cu sosiri - garări - plecări pentru staţiile CFR Brăila, Galaţi şi Barboşi, iar acum încheiem seria cu ultimul tabel aferent nodului de cale ferată Făurei.

Tabloul care a intrat în vigoare din ultima lună a anului trecut cuprinde 41 de poziţii pentru tot atâtea trenuri (inclusiv cele având caracter facultativ) cu rang Regio şi InterRegio asigurând legătura inclusiv între Moldova şi Dobrogea.

Pentru cei interesaţi, broşura “Mersul Trenurilor de Călători 2019 - 2020” poate fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară. Deoarece conţinutul poate fi updatat, CFR îndeamnă călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR, sau să acceseze pagina web a companiei dedicată special Mersului Trenurilor.

 

Tabelul cu noul mers al trenurilor poate fi găsit în ediţia print a cotidianului Obiectiv Vocea Brăilei, în pagina 4 .

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro