Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Noul Cod Penal, pe înţelesul romilor din Lacu Dulce

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila -Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroul Proximitate, alături de conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială, au prezentat modificările noului Cod Penal membrilor comunităţii rome din cartierul Lacu Dulce. Acţiunea informativ-preventivă a avut loc, miercuri, la Centrul social multifuncţional.
"Pornind de la particularităţile socio-ocupaţionale ale grupului ţintă şi de la nivelul educativ relativ scăzut al populaţiei din această zonă, poliţiştii au prezentat, pe înţelesul beneficiarilor prezenţi la întâlnire, reglementările legale prin prisma noilor modificări aduse prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal", a precizat insp. principal de poliţie Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Atât copiii, cât şi adulţii au fost informaţi despre ce înseamnă contravenţia, infracţiunea, care sunt faptele pedepsite de lege, ce drepturi şi obligaţii au cetăţenii atunci când sunt victime sau autori ai unor fapte prevăzute de legea penală, dar şi ce înseamnă cazierul judiciar. De asemenea, poliţiştii de proximitate le-au explicat, în special adulţilor, că violenţa în familie este considerată acum infracţiune, la fel ca şi împiedicarea accesului copiilor la învăţământul general obligatoriu.
Poliţiştii le-au reamintit celor din sală pedepsele aplicabile în cazul comiterii infracţiunilor, mai ales a celor cu o pondere mai ridicată conform evidenţei poliţiei, cum ar fi furt, lovire sau alte violenţe.
La final, mai mulţi oameni din sală s-au arătat interesaţi de drepturile şi obligaţiile băneşti pe care le au, iar directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila a oferit consiliere şi îndrumare în domeniul de competenţă.
Acţiunile de prevenire, informare şi consiliere a comunităţii rome din cartierul Lacu Dulce vor continua la Centrul multifuncţional, în urma colaborării între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi Direcţia de Asistenţă Socială Brăila.

 




Categorie articol: 

Comentarii